Politica

Cîţu, despre protestele minerilor: Îi înţeleg, ştiu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluţia pe care au ales-o este una care rezolvă problemele/ Nicio mineriadă nu se va întâmpla în mandatul meu – VIDEO

Premierul Florin Cîţu s-a referit luni la protestul minerilor, afirmând că îi înţelege, ştie că trec printr-o perioadă dificilă, dar nu credE că soluţia pe care aceştia au ales-o este una care rezolvă problemele. El a promis că în mandatul său nu va avea loc nicio mineriadă, potrivit news.ro.

“Îi înţeleg, ştiu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluţia pe care au ales-o este una care rezolvă problemele. Acest guvern a arătat foarte clar şi anul trecut, şi anul acesta, salariile au fost plătite la timp, am găsit soluţii şi pentru următoarele trei luni, în acelaşi timp, eu cred că trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei, de aceea spun că nu cred că soluţia pe care au ales-o este una bună. În 2020 când au fost plătite toate salariile şi ale minerilor lună de lună, în România au fost 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic pentru că trecem prin cea mai mare criză de sănătate”, a afirmat Florin Cîţu.
El a precizat că nu va permite ca în mandatul său să se întâmple ce s-a petrecut în timpul preşedinţiei lui Ion Iliescu şi anume să aibă loc o nouă mineriadă.
“Nu mi se pare normal ce se întâmplă. De aceea spun că găsim soluţii, îi înţeleg, ştiu că trec printr-o situaţie dificilă, formula prin care încearcă să rezolve această situaţie nu mi se pare cea mai fericită, dar se pare că sunt foarte mulţi politicieni care profită, aşa cum au profitat şi alţi politicieni tot din aceeaşi categorie în ultimii ani de pe urma acestei categorii sociale. Ţineţi minte ce s-a întâmplat în anii ’90. Le spun atât românilor şi bucureştenilor că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, să se întâmple ce s-a întâmplat în mandatele lui Iliescu şi ale altor socialişti. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a mai transmis Florin Cîţu.
Sute de mineri de la minele Lonea şi Livezeni s-au adunat, luni dimineaţă, la sediul Complexului Energetic Hunedoara unde îşi cer drepturile restante. Cei aproximativ 60 de mineri blocaţi în subteranul Minei Lupeni ameninţă cu greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate în urma negocierilor pe care le vor avea liderii lor cu ministrul Energiei şi cu ministrul Muncii.

Articole recente

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

38 de minute ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

o oră ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More