Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat vineri că trebuie văzut cine va suporta costurile măsurii de amânare ratelor la bancă, pe care intenţionează să o propună coaliţia de guvernare, potrivit Agerpres.
“Dacă este luată această decizie, atunci ea este luată împreună cu sistemul financiar-bancar. Trebuie să ştim că toate aceste măsuri reprezintă costuri şi esenţa unei măsuri de amânare ratelor la bancă este cine suportă costul, se împarte costul pe cetăţeni şi pe sistemul bancar, se împarte la trei, şi cu statul român. Eu nu ştiu dacă EBA a dat deja sau băncile pot să amâne împrumuturile fără să facă provizioane, şi costurile sunt foarte mari. (…) În 2020 aceea a fost decizia la nivelul Uniunii Europene. Dacă s-a ajuns la o decizie, şi nu am de ce să nu îl cred pe preşedintele PSD, Ciolacu, că deja au o decizie, atunci oamenii ar trebui să se aştepte că de luni această măsură este implementată. Vom vedea cum vor fi împărţite costurile”, a spus Cîţu, la Senat, întrebat cum vede măsura de amânare a ratelor la bancă pe care intenţionează să o propună coaliţia de guvernare.
El a adăugat că rămâne de văzut cine va suporta costurile unei astfel de măsuri.
“Costurile nu pot fi ascunse, cineva le va suporta, le vor suporta clienţii, le vor suporta băncile, dar dacă s-au înţeles cu băncile atunci vor prezenta exact cine suportă costurile. Problema este alta, că suntem într-un mediu în care dobânzile cresc şi atunci e complicat să spui că amâni ratele pentru 9 luni când dobânzile cresc de la o lună la alta. Banca Naţională tocmai a crescut dobânzile cu 0,5 puncte procentuale, cred că va creşte acest pas, poate e nevoie de 0,75, poate 1 data viitoare, când inflaţia deja ajunge la două cifre”, a mai spus Cîţu.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu John Hopkins, președinte și CEO…
* Peste 5 milioane de barili de petrol din rezerva SUA au fost trimiși în…
Kazahstanul nu va face mișcări care ar putea dăuna intereselor Rusiei, deoarece rămâne un partener…
Kremlinul şi-a făcut cunoscută oficial joi antipatia faţă de premierul britanic Boris Johnson, transmite Reuters.…
Boris Johnson a demisionat joi din funcţia de prim-ministru, declanşând operaţiunea de căutare a unui…
Guvernul de la Buenos Aires a afirmat joi că a primit sprijinul oficial al Chinei…