Sanatate

Cîţu: În România nu se va aplica certificatul verde, românii vor putea merge în vacanţă – VIDEO

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că în România nu se va aplica certificatul verde, iar românii vor putea merge în vacanţă fără acest document, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă certificatul verde despre care se vorbeşte la nivel european se va aplica şi în România, premierul a spus: “Nu. În niciun caz. În România nu se va aplica certificatul verde, românii vor merge în vacanţă fără. De aceea avem acest comitet interministerial, pentru a ne asigura că sunt reguli pe care le vor respecta, dar fără certificat verde”.

Cîţu a menţionat că speră că de la 1 iunie să se poată lua în ţara noastră cât mai multe măsuri de relaxare.

“Începe sezonul de vară. Aş vrea să avem o vacanţă mult mai bună ca anul trecut şi mai sigură şi ne vom asigura (de acest lucru – n.r.) prin măsurile pe care le vom lua şi pe care sunt sigur că şi cei care sunt în industria turismului, în special, le vor respecta anul acesta”, a afirmat el.

Comisia Europeană a propus crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

24 de minute ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

28 de minute ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

31 de minute ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

33 de minute ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

o oră ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More