Politica

Cîţu: Noi relaxări – la competiţiile sportive pot participa spectatori până la 50% din spaţiu

Guvernul a aprobat noi relaxări legate de pandemie, cum ar fi faptul că, în spaţiile deschise sau închise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în anumite condiţii, a anunţat, joi, premierul Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

“Astăzi am modificat anexele 2 şi 3 la hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 12 iunie. Este vorba de noi relaxări, sunt mai multe. Aş vrea să vă prezint câteva: în spaţiile deschise sau închise competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în anumite condiţii. Un număr mai mare de participanţi la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate în aer liber, 2.500 de spectatori. Bineînţeles, peste această cifră, toate persoanele trebui să fie vaccinate. Se permite organizarea festivalurilor, desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivaluri publice şi private sau altor evenimente culturale cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafeţe de 1 mp pentru fiecare persoană (…), precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului. Deci, peste 2.500 de persoane, 1 mp pentru fiecare persoană, vaccinare şi mască”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că, de asemenea, va fi permisă participarea mai multor persoane la evenimente private, nunţi, botezuri, mese festive, 150 de persoane în exterior şi 100 de persoane în interior.

“Se permite participarea unui număr mai mare de persoane în interior (…) la maxim 300 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană şi cu persoane care sunt vaccinate. Tot la acest capitol, activitatea operatorilor economici este acum extinsă până la ora 2.00, deci, de la ora 5.00 dimineaţa până la ora 2.00 dimineaţa. Activitatea din baruri, cluburi şi discoteci e permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-2.00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2”, a declarat Cîţu.

El a mai menţionat că se elimină limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

4 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

4 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More