Categories: Fără categorie

Cîţu: Proiectul ca Parlamentul să intervină direct în administrarea datoriei publice va arunca în aer investitorii

România va avea probleme cu investitorii străini dacă va fi aprobat proiectul ca Parlamentul să intervină direct în modul de administrare a datoriei publice, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

“Proiectul ca Parlamentul să intervină direct în modul de administrare a datoriei publice va arunca în aer investitorii. Dacă investitorii străini aud de aşa ceva, iarăşi o să avem probleme. Aşa cum au făcut cu Ordonanţa 114, aceiaşi oameni care au venit cu Ordonanţa 114 vin cu această ideea tâmpită, dar nu au alte idei, decât să controleze, să strângă, să ţină totul sub control, şi cine? Nişte oameni care nu se pricep, sunt oameni care nu au experienţa şi nici expertiza în acest domeniu (…) Este clar că socialii vor să controleze tot. Anul trecut voiau să controleze Banca Naţională, să ia deciziile Băncii Naţionale, acum şi decizia de administrare a datoriei publice”, a spus Cîţu la Digi 24, întrebat despre propunerea ca împrumuturile statului peste un anumit nivel să fie făcute doar cu aprobarea Parlamentului.

El a explicat că statul trebuie să se împrumute pentru a acoperi deficitul, care a fost de 29 miliarde lei în primele 10 luni din 2019, dar a semnalat că împrumuturile se fac la dobânzi mai mici.

“Deficitul bugetar la 10 luni a crescut, era 1 miliard de lei în 2016, în 2017 de 7 miliarde, în 2018 de 21 miliarde şi în 2019 de 29 miliarde lei. De acolo vin problemele, de la 3 ani de guvernare PSD care au creat această problemă în buget. Acest deficit este cel pe care trebuie să îl împrumutăm azi, dar în noi au încredere pieţele şi noi azi ne împrumutăm mai ieftin, pentru că ştiu că vom corecta lucrurile. Noi azi corectăm ce au făcut aceşti oameni în ultimii 3 ani”, a afirmat ministrul.

Acesta a precizat că dobânzile sunt în scădere atât pe pieţele internaţionale, cât şi pe cele locale, dobânzile reducându-se constant, zilnic, de la mijlocul lunii noiembrie.

“Acesta este testul investitorilor pentru acest Guvern şi mie mi se pare că este cel mai bun test al modului în care administrează acest Guvern România. Împrumuturile le facem transparent. (…) Împrumuturile au două destinaţii: de acoperit deficitul şi finanţările pe care le avem din anii precedenţi. Dacă ne axăm doar pe cifre şi pe necesar de finanţare putem să creăm acele titluri isterice. Dacă ne uităm la partea de cost de finanţare, ne împrumutăm mai ieftin decât s-a împrumutat Guvernul precedent. Guvernul precedent a crescut dobânda de la 0,87% la 5,38%. Noi într-o lună şi jumătate am reuşit să scădem dobânda la toate scadenţele. Şi scad în fiecare zi şi acesta este testul investitorilor şi arată clar că facem un lucru bun”, a punctat şeful de la Finanţe.

Potrivit datelor prezentate de Florin Cîţu, “după opt ani de guvernare socială”, se plătesc 9 miliarde lei lunar pe salarii, aproape 11 miliarde lei pe pensii, circa 4 miliarde lei pentru medicamente, 1 miliard de lei în avans pentru subvenţia în agricultură etc.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

15 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

15 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

16 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

16 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More