Macroeconomie

Cîţu respinge impozitarea progresivă şi spune că supraimpozitarea persoanelor care au mai multe bunuri îi aminteşte de comunism: Oamenii care au succes nu trebuie penalizaţi

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, fost premier şi fost ministru al Finanţelor, reacţionează la declaraţiile ministrului finanţelor Adrian Câciu, care a lansat ideea modificării Codului Fiscal în sensul supraimpozitării persoanelor care au mai multe bunuri.

Cîţu spune că astfel de propuneri îi amintesc de comunism şi că oamenii care au succes nu trebuie penalizaţi. “Mi se pare aberantă o astfel de declaraţie – am auzit o maşină, o familie, m-am adus aminte de comunism. Nu ne vom întoarce în comunism atât timp cât Partidul Naţional Liberal este în acest compromis la guvernare”, subliniază el.

“Eu îmi aduc aminte, din păcate, vremea comunismului, când cam asta era: o maşină, o familie şi atunci greu, stăteai cinci ani de zile să-ţi iei o maşină. Cam aşa sună şi asta. Pentru Partidul Naţional Liberal – şi o spun asta ca o linie roşie – proprietatea privată e sfântă. Oamenii care muncesc, oamenii care au venituri, care au plătit impozite, au plătit taxe, nu trebuie penalizaţi pentru că au avut succes în viaţă, trebuie încurajaţi. Niciodată nu vom fi de acord cu astfel de măsuri. Mi se pare aberantă o astfel de declaraţie – am auzit o maşină, o familie, imediat mi-am adus aminte de comunism – nu ne vom întoarce în comunism. Atât timp cât Partidul Naţional Liberal este în acest compromis la guvernare nu se va întâmpla acest lucru. Le-am promis românilor în 2020, când am candidat, că nu vom introduce taxe noi. Nu vom introduce taxe noi. Am arătat în cea mai cruntă criză economică din ultima sută de ani că poţi să ai venituri la buget mai mari chiar dacă scoţi impozite şi taxe, deci am arătat că se poate. Dacă cineva este azi acolo şi nu poate, să spună, că vin alţii care pot”, a afirmat Florin Cîţu, miercuri seară, la TVR.

Întrebat dacă afirmaţia sa de final este o ofertă din partea PNL să preia Ministerul Finanţelor, Cîţu a răspuns: “Întotdeauna este pe masă”.

Fostul prim ministru a respins şi ideea revenirii la impozitul progresiv, spunând că acest subiect, la fel ca şi cel privind suprataxarea, au fost închise la momentul negocierilor pentru formarea coaliţiei cu PSD.
“În Partidul Social Democrat sunt sigur că sunt astfel de discuţii, este conform ideologiei. Dar în acest compromis cu Partidul Naţional Liberal la guvernare este imposibil”, a adăugat Cîţu.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat, miercuri, într-un interviu acordat Hotnews, modificarea Codului fiscal, de la jumătatea anului, în ideea de a intra în vigoare din 2023, după ce va exista o dezbatere cu toţi actorii implicaţi, potrivit news.ro. Ministrul a spus că, pe zona de taxare a proprietăţilor, este posibil ca persoanele fizice care au mai multe apartamente, de exemplu, să plătească mai mulţi bani, precum şi cei care au mai mult de două maşini.

Articole recente

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

47 de minute ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

49 de minute ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

2 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

2 ore ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

2 ore ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More