Categories: International

Cîţu: România – sancţiuni substanţiale împotriva Rusiei; Ministerul Finanţelor să facă o analiză a companiilor cu acţionariat rusesc

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a subliniat joi că Rusia trebuie să suporte consecinţele agresiunii împotriva Ucrainei şi a spus că Ministerul Finanţelor trebuie să facă o analiză în detaliu a tuturor companiilor cu acţionariat rusesc, pentru a vedea dacă sunt unele aflate pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene, astfel încât să fie luate măsurile necesare.

“România consideră necesar şi a condamnat ferm acţiunile Rusiei în Ucraina, prin vocea preşedintelui României, Klaus Iohannis. Ne exprimăm solidaritatea faţă de Ucraina şi credem că Rusia trebuie să suporte consecinţele acestei agresiuni, acestei invazii ilegale. România, alături de partenerii, de aliaţii din NATO şi UE va impune sancţiuni substanţiale împotriva Rusiei. Este menţionat foarte clar că România, Ministerul Finanţelor trebuie să facă o analiză în detaliu a tuturor acelor companii unde există acţionariatului rusesc, indiferent dacă cei care sunt acţionari sunt pe lista celor sancţionaţi, să se ia măsurile necesare. În acelaşi timp, trebuie să verificăm dacă acele companii care primesc ajutor de stat să nu ajungă ajutorul de stat la cei care sunt pe listele sancţionate”, a susţinut Cîţu, potrivit Agerpres.

Şeful Senatului a adăugat că este necesară şi o analiză a prezenţei României în bănci internaţionale ruseşti.

“Trebuie şi o analiză a Ministerului Finanţelor a prezenţei României în câteva bănci internaţionale ruseşti, pentru care eu, când am fost ministrul Finanţelor, am oprit participaţia noastră, dar e momentul să discutăm cu partenerii noştri să vedem dacă mai este oportun ca România să rămână în aceste instituţii internaţionale, deci Ministerul Finanţelor are de făcut această analiză”, a adăugat Florin Cîţu.

Cîţu a mai spus că România va oferi ajutor umanitar cât este nevoie şi nu va fi implicată în război în Ucraina.

“Pentru români este foarte important să ştie că nu vom fi implicaţi în război în Ucraina, iar România nu a avut niciodată în istorie garanţii mai mari de securitate decât are acum, ca membră a NATO şi UE”, a arătat liderul PNL.

Întrebat dacă sunt români în Ucraina care au solicitat sprijinul ambasadelor, al MAE pentru a se întoarce în ţară, Cîţu a răspuns: “Din informaţiile de acum, au venit deja în România români din Ucraina, MAE are toate informaţiile, ele vor fi furnizate pe moment ce vin. Este foarte important ca românii să ştie că România nu va intra în război în Ucraina”.

Joi dimineaţă, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară în estul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene “să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Liderii europeni, al SUA, NATO şi ONU au reacţionat la anunţul preşedintelui Federaţiei Ruse, cerându-i să oprească “agresiunea militară” împotriva Ucrainei şi au condamnat ferm atacul Rusiei.

Ucraina a anunţat închiderea spaţiului său aerian, iar preşedintele Volodimir Zelenski a decretat legea marţială în toate teritoriile ţării.

La Bucureşti s-a reunit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis Misiunii României la NATO să ceară activarea articolului 4 din Tratatul de la Washington, care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi.

Articole recente

Prim-ministrul Nicolae Ciucă: Energia nucleară reprezintă o soluție viabilă pentru atingerea obiectivelor de independență energetică și decarbonizare

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu John Hopkins, președinte și CEO…

o oră ago

Kazahstanul nu va face mișcări care să rănească interesele Rusiei – purtătorul de cuvânt al lui Tokayev (TASS)

Kazahstanul nu va face mișcări care ar putea dăuna intereselor Rusiei, deoarece rămâne un partener…

2 ore ago

Kremlinul despre Boris Johnson: ”Nu îi place de noi, nici nouă de el”

Kremlinul şi-a făcut cunoscută oficial joi antipatia faţă de premierul britanic Boris Johnson, transmite Reuters.…

2 ore ago

Cum va fi ales noul premier britanic după demisia lui Boris Johnson şi cât ar putea dura

Boris Johnson a demisionat joi din funcţia de prim-ministru, declanşând operaţiunea de căutare a unui…

2 ore ago

Argentina afirmă că are sprijinul Chinei pentru a se alătura grupului BRICS

Guvernul de la Buenos Aires a afirmat joi că a primit sprijinul oficial al Chinei…

2 ore ago