Categories: Fără categorie

Cîţu: România va avea nevoie de un pachet financiar de minimum 1% din PIB, dacă estimările privind creşterea economică a UE se adeveresc

Economia României va avea nevoie, dacă ultimele estimări privind creşterea economică în Uniunea Europeană se adeveresc, de un pachet substanţial de resurse financiare, de cel puţin 1% din PIB, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.

“Dacă estimările făcute în aceste zile pentru creşterea economică în UE se adeveresc, o să fie nevoie de un pachet substanţial, resurse publice şi private, pentru a susţine economia României- minim 1% din PIB. Pregătesc resurse financiare inclusiv pentru acest scenariu”, a scris Cîţu, sâmbătă, pe Facebook.

El a precizat că obiectivele avute în vedere vizează consolidarea creşterii economice sustenabile, menţinerea locurilor de muncă şi puterea de cumpărare a românilor.

“Suntem gata pentru orice scenariu, dar începem treptat. În primul rând cu măsuri pentru sectoarele pentru care deja avem informaţii că sunt afectate. Mă voi asigura că România primeşte resurse semnificative din fondurile care sunt create acum în UE pentru a susţine efectele economice ale epidemiei de coronavirus. Inclusiv voi cere ca acele cheltuieli care sunt legate direct de combaterea epidemiei de coronavirus să nu fie luate în calcul la execuţia bugetară! Pachetul de măsuri pentru stimularea economiei reprezintă un efort colectiv din partea întregii societăţi. Nu este momentul pentru populism, este nevoie de responsabilitate”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Un oficial al Comisiei Europene a avertizat vineri că Uniunea Europeană şi zona euro vor fi foarte probabil în recesiune anul acesta, din cauza epidemiei de coronavirus (COVID-19), potrivit Reuters.

“Este foarte probabil ca avansul economic al zonei euro şi al UE ca întreg să scadă sub zero anul acesta şi, în mod potenţial, chiar mult sub zero”, a declarat Maarten Vervey, şeful departamentului economic al CE, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Articole recente

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

2 minute ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

11 minute ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

14 minute ago

Abu Dhabi lansează un model de raționament AI low-cost, provocând OpenAI și DeepSeek

Denumit K2 Think, sistemul pretinde că oferă performanțe comparabile cu modelele de raționament de vârf…

20 de minute ago

Israelul a bombardat șase țări arabe în ultima lună

Atacurile militare israeliene care au vizat astăzi Doha subliniază campania militară în continuă expansiune a…

30 de minute ago

SUA refuză să comenteze atacul Israelului de la Doha

Adjunctul secretarului de presă al Casei Albe, Anna Kelly, a declarat pentru Al Jazeera că…

34 de minute ago

This website uses cookies.

Read More