Politica

Cîţu: Soluţia pentru acest mic impas – nominalizarea unui ministru la MJ, nu negocieri cu inamicii

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat vineri că îşi doreşte menţinerea coaliţiei cu USR PLUS şi că soluţia pentru rezolvarea problemelor consta în nominalizarea unui nou ministru la Justiţie, nu în “negocieri” cu PSD sau AUR.

“Soluţia pentru a trece peste acest mic impas, aş spune eu – pentru că se putea rezolva imediat, cu nominalizarea unui alt ministru al Justiţiei -, se găseşte în coaliţie, nu în afară. Nu în negocieri cu inamicii noştri şi duşmanii poporului român, PSD sau cu extremiştii. (…) Eu încă nu cred că astăzi, în România, cine vine la masă în această coaliţie poate să aducă la masă extremişti sau pe socialişti la negocieri. (…) PNL şi eu nu facem un compromis cu PSD. Nu există pentru noi un motiv de a negocia cu duşmanii poporului român. A negocia cu PSD este a negocia împotriva poporului român”, a arătat el într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Cîţu a precizat că pentru el este importantă menţinerea coaliţiei şi implementarea programului de guvernare. El s-a declarat “foarte sigur” de faptul că va rămâne premier după această criză politică. Potrivit premierului PNL, o demisie din partea sa ar însemna să îşi dea jos propriul guvern.

“Niciodată, PNL sau eu nu vom face un compromis cu PSD. Nu vom fi alături de PSD. PSD-ul lui Dragnea, Ciolacu sau al altor PSD-işti. Niciodată nu vom fi lângă ei. Cine este lângă PSD este cu Dragnea şi cu Ciolacu. Cine încearcă să tranzacţioneze voturi ale PSD pentru a-şi da propriul guvern este lângă Dragnea şi este lângă PSD. (…) Noi, PNL, niciodată nu vom da jos propriul guvern. Demisia premierului înseamnă să îţi dai jos propriul guvern. Nu vom face acest lucru niciodată, mai ales când avem aşa de multe lucruri de făcut în perioada următoare. PNRR se aprobă în câteva săptămâni. Trebuie să dăm ordonanţă pentru a compensa facturile românilor în iarnă. PNI trebuie implementat imediat. Suntem încă în pandemie”, a spus el.

În opinia sa, adoptarea OUG privind Programul “Anghel Saligny” reprezintă o urgenţă “după 30 de ani fără apă, fără canalizare şi fără asfalt”. Cîţu a mai spus că a susţinut priorităţile USR PLUS “de fiecare dată”.

“Nu este vina mea că după opt luni de zile nu avem rezultate la un anumit minister. Deşi, dacă mă uit astăzi la negocierile pe care le fac cu PSD, poate că avem acum nişte răspunsuri. Le voi cere şi astăzi la şedinţa de guvern”, a spus el.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

21 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More