Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPremierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că Guvernul are în vedere elaborarea unui proiect de lege astfel încât o parte din apa termală folosită în sistemele de încălzire să poată fi reinjectată în sursă pentru a fi refolosită, precizând că a discutat cu autorităţile locale de la nivelul judeţului Bihor pe acest subiect.
El a fost întrebat dacă Guvernul are o strategie privind folosirea apei geotermale ca resursă de energie, având în vedere actuala criză.
“Am discutat acest subiect, astăzi, împreună cu domnul preşedinte Bolojan, cu domnul primar Birta, pentru că este o situaţie specifică a judeţului Bihor. Şi, sigur, deja, în judeţul Bihor, precum şi în municipiul Oradea se foloseşte pe scară largă apa termală. Problema pe care noi trebuie să o avem în vedere şi am înţeles-o foarte bine este că apa termală nu este o resursă inepuizabilă. Şi, în felul acesta, trebuie să venim cu un proiect de lege, eventual, să vedem cum putem să-l asumăm la nivelul Guvernului, astfel încât apa consumată, alta decât cea care este folosită şi poate fi contaminată, cel puţin cea care este folosită în sistemele de încălzire, ea trebuie reinjectată înapoi în sursă, astfel încât să putem să beneficiem pe termen lung de această resursă pe care o avem. Deci, astea sunt elementele specifice pe care le-am discutat astăzi împreună cu autorităţile locale”, a explicat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
Premierul a vizitat, miercuri, şantierul drumului dintre centura Oradea şi Autostrada A3.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More