Politica

Ciucă: Aprobăm OUG privind specula: Cer Ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice elementele de preţ la carburanţi

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi a solicitat ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice modul în care s-a ajuns la preţul actual al carburanţilor.

“În cadrul şedinţei de astăzi, aşa cum am solicitat în urmă cu mai bine de o lună şi la şedinţa de guvern trecută, vom aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Este o ordonanţă de urgenţă pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm în situaţii excepţionale, situaţii pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se, atât în timpul pandemiei de COVID-19, cât şi în prima perioadă de după declanşarea acţiunii militare ruse în Ucraina şi avem datoria să ne protejăm cetăţenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri”, a afirmat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

Premierul a adăugat că este importantă asigurarea unui cadru “cât se poate de bine reglementat şi onest între cerere şi ofertă” pentru a putea combate “orice creştere artificială a preţurilor”.

“Şi pentru că suntem la acest capitol doresc să cer Ministerului Energiei şi Ministerului Finanţelor să verifice elemente de preţ la carburanţi astfel încât să putem să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al preţului la carburanţi”, a adăugat premierul.

View Comments

  • Desi toata lumea stie de combinatia de cartel niciodata niciun control nu descopera nimic!
    Putina valva si benzina se aseaza pe 10 lei litrul.
    Era prevezibil!
    Imprevizibil pentru autoritati!

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

31 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

2 ore ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

2 ore ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More