Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
România are ca obiectiv prioritar deschiderea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, în această vară sau cel mai târziu la finalul anului, a declarat, duminică, premierul Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
“Avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, care se va întâmpla în luna iunie, urmând ca, cel mai devreme, în octombrie, cel mai târziu către finele anului, să avem efectiv gaz care să fie injectat prin acel interconector şi atunci există posibilitatea să folosim gaz lichefiat care poate fi injectat prin terminalul de la Alexandropolis”, a afirmat şeful Executivului, la Digi 24.
El a subliniat că acest proiect “este esenţial nu numai pentru noi, ci este vorba de tot ce înseamnă proiectele viitoare şi importanţa lui în circuitul gazelor atât pe coridorul vertical, cât şi pe coridorul pe care noi deja l-am realizat, pe infrastructura BRUA”.
Totodată, acesta a spus că Legea offshore va intra în Parlament în “o lună – maxim două”.
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
This website uses cookies.
Read More