Politica

Ciucă despre comasarea alegerilor: Vom discuta în partid şi în coaliţie; în acest moment nu există o decizie

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că problema comasării alegerilor va fi discutată în partid şi în coaliţie, iar decizia va fi luată astfel încât “să fie bine pentru cetăţenii României şi pentru democraţie”, potrivit Agerpres.

“În primul rând, este o decizie pe care o vom discuta în partid şi în coaliţie. Nu vom lua niciodată decizii decât asumate, nu pe surse, iar decizia va fi în aşa fel încât să fie bine pentru cetăţenii României şi pentru democraţie”, a afirmat Ciucă, la sediul PNL, întrebat dacă este nevoie de comasarea alegerilor în acest an.

El a precizat că în şedinţa coaliţiei se va discuta despre iniţiativele legislative pentru noua sesiune parlamentară şi problemele guvernamentale, adăugând că vor fi analizate, “dacă este timp”, şi “celelalte chestiuni care nu sunt atât de presante”.

Întrebat în legătură cu varianta comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, Ciucă a spus: “Tot ceea ce vom decide va fi cât se poate de asumat şi public. În acest moment, nu există o decizie luată”.

“Partidul se va reuni în Birou Politic Naţional săptămâna aceasta, miercuri, ne vom întâlni cu grupurile parlamentare, vom analiza şi dezbate în partid”, a adăugat liderul PNL.

Despre îngrijorările la nivel european privind creşterea extremismului şi opţiunea de a comasa alegerile europarlamentare şi pe cele locale în vederea creşterii prezenţei la vot şi a scăderii şanselor partidelor extremiste, Nicolae Ciucă a afirmat că problema extremismului trebuie discutată la nivelul tuturor liderilor politici şi combătută.

“Este o problemă care trebuie analizată la nivelul nostru, al tuturor liderilor politici, pentru că într-adevăr acest flagel al extremismului şi al suveranismului trebuie să fie analizat şi combătut, pentru că am văzut inclusiv în Germania reacţia societăţii civile faţă de creşterea extremismului. (…) Într-o societate democratică cu cât prezenţa la vot este mai mare cu atât validarea voinţei poporului este mai clară. De aceea, cred că este important, aşa cum am subliniat anterior, să facem în aşa fel încât deciziile pe care le luăm să fie în beneficiul democraţiei şi în beneficiul cetăţenilor. (…) După ce analizăm toate aceste ipoteze în partid şi în coaliţie vom comunica decizia”, a transmis Ciucă.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

o oră ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

o oră ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More