Politica

Ciucă, despre rezoluţia parlamentului olandez: Nu ne îngrijorează deloc

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că adoptarea de către Parlamentul de la Haga a unei rezoluţii care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen “nu îngrijorează deloc”, el arătând că ţara noastră a făcut tot ceea ce era necesar pentru a îndeplini cerinţele tehnice pentru aderare.

“Am trecut în revistă repede acea decizie. Nu ne îngrijorează deloc pentru că ţara noastră a făcut tot ceea ce era necesar, astfel încât să îndeplinească cerinţele tehnice pentru accederea în spaţiul Schengen, lucru care s-a dovedit şi prin rezultatele verificărilor făcute de comisia nominalizată în acest sens”, a spus premierul Ciucă, în timpul unei vizite de lucru pe care o efectuează în judeţul Dolj.

Prim-ministrul a arătat că autorităţile din România şi-au oferit disponibilitatea pentru ca reprezentanţi ai Olandei să vină în ţara noastră ca să facă verificări la faţa locului, acolo unde consideră că sunt probleme.

“Noi ne-am oferit disponibilitatea, inclusiv în relaţia bilaterală cu Olanda, astfel încât acolo unde consideră că sunt probleme şi doresc să vină să verifice la faţa locului, suntem în măsură să acceptăm această colaborare bilaterală ca dumnealor să verifice şi să vadă că suntem pregătiţi pentru accedere la spaţiul Schengen”, a explicat premierul.

Acesta a amintit despre eforturile României privind respectarea condiţiilor legate de statul de drept, corupţie şi crimă organizată.

“Vă pot spune că pe stat de drept am făcut în aşa fel încât la nivelulul Guvern şi la nivelul întregii coaliţii să luăm măsurile care se impun, în directă coordonare şi colaborare cu reprezentanţii Comisiei, să avem un pachet de legi ale justiţiei care într-adevăr să fie în deplină aliniere cu justiţia din Uniunea Europeană şi să ducă la acel proces de modernizare a justiţiei din România, iar pe partea de crimă organizată avem instituţiile statului care sunt foarte bine consolidate şi sunt convins că îşi fac datoria aşa cum şi-au făcut-o şi până acum”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, într-o declaraţie pentru AGERPRES, eurodeputata olandeză Sophia in’T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

View Comments

  • Excepțional!
    Bravo pentru ce ați făcut cu România!
    Sincere felicitări!
    Asteptam demisiile de onoare!

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

2 ore ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

2 ore ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

2 ore ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

2 ore ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

2 ore ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More