Sursa foto: facebook.com
Guvernul va aproba acordarea unei indemnizaţii pentru persoanele ale căror contracte de muncă au fost suspendate de către angajator pe perioada stării de alertă impusă de pandemia de COVID-19, a anunţat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
“În şedinţa de guvern vom adopta o ordonanţă de urgenţă prin care vom reintroduce acordarea şomajului tehnic şi reglementarea de noi măsuri de protecţie socială pentru angajaţi, astfel încât să asigurăm păstrarea locurilor de muncă şi, desigur, susţinerea unor sectoare economice. Această măsură se introduce în contextul interzicerii şi suspendării ori limitării activităţilor economice din cauza epidemiei de COVID-19. Practic, vorbim despre acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.
El a explicat că acest tip de ajutor va fi acordat din bugetul asigurărilor de şomaj până la 31 martie 2022, în situaţia suspendării contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, pe perioada stării de alertă.
Din 2020, a fost instituit un boicot informal asupra mărfurilor turcești în Arabia Saudită, iar…
Regele Iordaniei Abdullah al II-lea a spus că va sprijini formarea unei alianțe militare în…
Diplomaţia rusă a transmis vineri mesaje diferite despre decizia statelor UE de a acorda Ucrainei…
Principala agenţie de securitate internă a Ucrainei a anunţat vineri că a descoperit o reţea…
O primă reuniune a aşa-numitei Comunităţii Politice Europene (CPE) va avea loc în Republica Cehă…
Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de…