Politica

Ciucă: Hubert Thuma – desemnat de BPN al PNL ca preşedinte interimar al PNL Bucureşti

Biroul Politic Naţional a stabilit ca vicepreşedintele regional PNL pe Regiunea Bucureşti-Ilfov, Hubert Thuma, să preia interimar, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, în vederea organizării alegerilor interne, funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti.

“De asemenea, au fost elemente de organizare la nivelul municipiului Bucureşti. Am stabilit ca în perioada următoare, până la maximum 90 de zile, vicepreşedintele regional, cum am făcut, de altfel şi la Organizaţia Gorj, să preia conducerea interimară şi să pregătească şi să desfăşoare alegerile la nivelul filialei Bucureşti”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al PNL, potrivit Agerpres.

Totodată, el a precizat că Raluca Turcan a fost validată ca preşedinte al Comisiei de muncă, din cadrul comisiilor de specialitate ale PNL.

“Am stabilit, de asemenea, cine va fi preşedintele Comisiei de muncă, doamna Turcan va prelua preşedinţia acestei comisii”, a precizat Ciucă.

De asemenea, acesta a menţionat că prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu, a prezentat în cadrul reuniunii rezultatele celor mai recente sondaje de opinie comandate de partid.

“Am avut în analiză şi o prezentare pe care domnul prim-vicepreşedinte Motreanu a prezentat-o biroului legată de analiza ultimelor date reieşite din sondajele pe care Partidul Naţional Liberal le-a comandat şi au fost, de asemenea, o serie de aspecte legate de modul în care urmează să ne configurăm organizarea internă pe verticală, pentru a face în aşa fel încât tot ceea ce reprezintă elemente de mesaj şi interes, pe care Partidul Naţional Liberal le are în relaţia cu cetăţenii să ajungă într-o manieră cât mai facilă şi cât mai coerentă la cetăţenii”, a declarat Ciucă.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More