Update articol:

Ciucă: În coaliţie am ajuns la concluzia că este nevoie să constituim comitetul interministerial pe energie

guvern Sursa foto: facebook.com

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că decizia privind constituirea unui comitet interministerial care să se ocupe de măsurile din energie a fost luată în coaliţia de guvernare, potrivit Agerpres.

“În coaliţie am ajuns la concluzia că este nevoie să constituim acest comitet interministerial. Am făcut această propunere având pe masă o serie de date, care, practic, nu se închid. (…) Elementul principal care asigură coerenţa măsurilor şi a compensării preţurilor, astfel încât să asigurăm protecţia cetăţenilor vulnerabili, a IMM-urilor, a industriei alimentare, a tot ceea ce înseamnă motorul economiei, constă în valoarea compensării pe care o asigurăm de la bugetul de stat. Vă pot spune că, până în acest moment, din datele pe care le-am primit de la ANRE, nici până acum nu s-a închis pachetul de măsuri pe Ordonanţa 118. (…) Pe luna aprilie, luna în care a intrat în vigoare Ordonanţa 27, nu s-a reuşit până în acest moment să se închidă facturile şi să identificăm care este valoarea compensată de la nivelul bugetului”, a explicat Ciucă, într-o conferinţă de presă organizată la Sinaia. după o reuniunea a liderilor regionali ai PNL.

El a adăugat că în cadrul coaliţiei s-a mai decis ca la nivelul ANRE să se analizeze care a fost evoluţia pieţei energiei în prima jumătate anului şi care sunt efectele pe care le-au produs cele două ordonanţe în domeniu.

Întrebat dacă reglementarea preţurilor la energie propusă de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este scoasă din acest calcul, Ciucă a spus: “În momentul de faţă, partea de reglementare într-o piaţă liberă a energiei aş traduce-o de maniera plafonării. Dacă va fi nevoie să punem nişte plafoane pentru costurile la nivelul preţurilor, costurile de producţiei şi preţul energiei, este o măsură pe care PNL o susţine”.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie