Politica

Ciucă: În coaliţie au fost clarificate elementele finanţării Legii pensiilor; am stabilit liniile proiectului bugetului pe 2024

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei de guvernare au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor şi au fost stabilite liniile importante pe care se va întocmi proiectul bugetului pe 2024.

“În şedinţa Coaliţiei de astăzi am stabilit, împreună cu partenerii de guvernare, care vor fi liniile cele mai importante pe care se va întocmi proiectul bugetului consolidat pe 2024. În cadrul discuţiilor, am susţinut ca prioritatea în dezbaterile legate de finanţarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătăţii şi al Educaţiei şi cu acestea vom începe discuţiile în zilele următoare”, a scris Ciucă, pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a menţionat că echipa liberală prezentă la şedinţa coaliţiei a susţinut ca în proiectul de buget pe 2024 să se prevadă foarte clar continuarea investiţiilor, întâietate având banii care vor fi alocaţi celor trei mari linii de finanţare: Programul Naţional “Anghel Saligny”, Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi proiectele derulate prin Compania Naţional de Investiţii (CNI).

“Totodată, au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor”, a precizat Nicolae Ciucă.

Liderul liberalilor a mai spus că vor fi reorganizate ministerele, primele fiind Agricultura şi Mediul.

“Am analizat, de asemenea, reorganizarea internă a ministerelor, primele două vizate fiind cel al Agriculturii şi cel al Mediului. Se urmăreşte flexibilizarea proceselor de decizie, pentru ca structurile instituţionale să devină mai eficiente, cheltuind mai puţini bani publici. În acelaşi registru, am discutat despre îmbunătăţirea colectării”, a adăugat liderul liberal.

Preşedintele PNL a mai anunţat că, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, va semna şi depune în Parlament un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

4 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More