Update articol:

Ciucă: În discuţiile avute, decizia la nivelul PNL a fost ca Florin Cîţu să rămână preşedintele Senatului

Nicolae Ciucă Sursa foto: facebook.com

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat că decizia la nivelul partidului în ceea ce priveşte funcţia ocupată de Florin Cîţu a fost ca acesta să rămână preşedinte al Senatului.

“În discuţiile pe care le-am avut şi, practic, tot ceea ce a însemnat demersul la nivelul Partidului Naţional Liberal, decizia a fost ca Florin Cîţu să rămână preşedintele Senatului”, a declarat Nicolae Ciucă, marţi, la plecarea de la Forumul privind investiţiile, organizat de Consiliul Investitorilor Străini în parteneriat cu Guvernul.

Întrebat dacă a avut o discuţie în această perioadă cu Florin Cîţu, în sensul ca acesta să nu mai critice Guvernul, premierul a spus: “Am discutat astăzi cu domnia sa, ne-am întâlnit astăzi cu parlamentarii PNL, nu am discutat acest subiect”, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
HIDROELECTRICA TURBO LONG 0.10/90/95 (EBH2OTL2) (16/01/2026)

Notificare Erste Group Bank AG - EBH2OTL2 este sold-out

CONPET SA (COTE) (16/01/2026)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (16/01/2026)

Teleconferinta Investitori si Analisti - Rezultatele preliminare 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (16/01/2026)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni ELMA