Update articol:

Ciucă: Nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină în ţară

Ciuca Sursa foto: facebook.com

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu ministrul Mediului, Barna Tanczos, cu privire la situaţia creată în urma suspendării zborurilor companiei Blue Air.

“Am vorbit cu ministrul Barna, pentru că poprirea a fost făcută de către AFM şi urmează să aibă o discuţie cu cei care au luat această decizie şi să deblocheze situaţia pentru că nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară. Este vorba de 3.000 de români”, a spus el, înainte de a participa la evenimentul “România Viitorului” organizat la Politehnică, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă vor exista consecinţe, el a răspuns: “Am vorbit cu domnul ministru, aşa cum am spus, şi urmează să analizăm şi să luăm o decizie”.

Blue Air Aviation suspendă de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026