Categories: Fără categorie

Ciucă: Nu s-a discutat subiectul majorării pensiilor şi soldelor militarilor; ce am făcut este tot ce am putut să ne permitem

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că nu s-a discutat despre o posibilă majorare a salariilor sau pensiilor militarilor, menţionând că măsurile luate până acum reprezintă tot ceea ce se poate permite în acest moment.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile ministrului Apărării potrivit cărora ar dori majorarea pensiilor militarilor şi a soldelor, Ciucă a spus că acest lucru nu s-a discutat.

“Am văzut doar ştirea, nu am discutat acest subiect. Este analiza la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce noi am făcut prin măsura de a acorda acea pătrime din ceea ce se cuvenea prin salariu este tot ce am putut să ne permitem în acest moment”, a afirmat premierul.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a semnat marţi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune actualizarea şi îmbunătăţirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării şi asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

De asemenea, ministrul a cerut, la o conferinţă de presă a PSD, sprijin pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale militarilor, rezerviştilor, veteranilor şi familiilor lor.

“Mi se pare că astăzi, poate că din greşeli politice anterioare, nu am ajuns să înţelegem adevărata realitate privind salariile şi nivelul de trai al militarilor. De aceea, în aceste zile am lansat în dezbaterea internă, în dezbaterea guvernamentală, câteva proiecte de legi în care sper şi sunt sigur că o să mă sprijiniţi. Este vorba de o ordonanţă de urgenţă referitoare la salarizarea personalului din sistemul naţional de apărare. Sunt sigur că, fără a cere prietenului nostru Adrian (Câciu, ministrul Finanţelor – n.r.) bani în plus, din bugetul nostru putem realiza acest lucru. Am nevoie doar de hotărârea şi de solidaritatea noastră cu Armata. Este vorba despre stabilirea unui cuantum brut al salariilor şi al soldelor de bază, de posibilitatea actualizării de la data de 1 iulie 2022 a cuantumului soldei de grad, compensarea unor ore lucrate în serviciul de luptă, pe care nu ai cum să dai ore libere şi atunci să le compensăm în bani”, a explicat Dîncu, potrivit Agerpres.

El a spus şi că MApN cere sprijinul PSD pentru “susţinerea proiectului privind modificarea şi completarea Legii 223 din 2015 privind pensiile militare şi de stat şi instituirea unor măsuri de echilibru pentru pensiile militare”, menţionând că documentul vizează în primul rând eliminarea discriminărilor.

“Acest proiect a fost blocat, nu s-a realizat. Cel mai trist moment al meu este spre seară, când sunt obligat să semnez foarte multe demisii din sistemul militar, care sunt cauzate de condiţiile de viaţă, de condiţiile de mobilitate militară, de foarte mici indemnizaţii pentru chirii şi alte lucruri”, a argumentat el.

Articole recente

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

15 minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

2 ore ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

2 ore ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

2 ore ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More