Macroeconomie

Ciucă: Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că preţurile la carburanţi au scăzut, acest lucru fiind “o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării”, iar în perioada următoare este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate.

“Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate. Instituţiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenţia: ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte compensarea şi ordonanţa anti-speculă”, a scris Ciucă, pe Facebook.

Premierul a mai transmis că pentru transportatori este deja în vigoare schema de ajutor care compensează adiţional parte din preţul litrului de carburant, program cu o valoare de 60 milioane de euro.

“Prin acest pachet de măsuri am evitat penuria şi raţionalizarea carburantului – aşa cum se întâmplă deja în alte state – şi am generat o scădere a preţului pe care bugetul de stat să o poată susţine fără a afecta masiv alte sectoare. Avem unul dintre cele mai scăzute preţuri la carburant din Europa şi trebuie să rămână aşa”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Ordonanţa privind reducerea cu 50 de bani a preţului la carburanţi a intrat în vigoare în această noapte, potrivit Agerpres.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More