International

Ciucă: Putem să dăm Republicii Moldova 5 milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult

România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, precizând că statul moldovean a cerut ţării noastre să primească gaz natural.

“Au nevoie (cei din Republica Moldova – n.r.), atunci când am discutat cu premierul Gavriliţa, de 150 de milioane de metri cubi. (…) Mai trebuie să vedem ce cantităţi putem să asigurăm în perioada imediat următoare, pentru că, aşa cum arată situaţia în depozite astăzi, avem înmagazinat peste 86%, aproximativ 87%, ceea ce înseamnă că, dacă reuşim să avem semnate contracte pentru perioada de iarnă, pentru a menţine echilibrul în sistem şi pentru a avea cantităţile necesare în zilele de temperaturi joase, putem să asigurăm cantitatea respectivă”, a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă va avea o problemă Republica Moldova cu gazul la iarnă, premierul a spus: “Dacă acum când discutăm, dacă acum li se va opri furnizarea de gaz de către de către Gazprom, au într-adevăr o problemă, iar noi putem să asigurăm către Republica Moldova acea cantitate pe conducta Ungheni – Ungheni şi acoperă, dar nu necesarul de care are nevoie, 5 milioane de metri cubi putem să dăm pe zi, dar nu mai mult.

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

o oră ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

2 ore ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

2 ore ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

2 ore ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More