Macroeconomie

Ciucă: Situaţia de la Cupru Min Abrud, în analiză la Ministerul Economiei

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Alba Iulia, că este în analiză la Ministerul Economiei situaţia de la Cupru Min Abrud, unde materia primă extrasă este exportată, neexistând în România o facilitate de prelucrare a concentratului de cupru, potrivit Agerpres.

“Ţara noastră deţine resurse minerale importante. Din păcate, în acest moment resursele se exportă şi pierdem ceea ce cu toţii ştim şi suntem conştienţi că reprezintă beneficiul cel mai mare, şi anume valoarea adăugată”, a spus, într-o conferinţă de presă, şeful Executivului, întrebat care sunt planurile pe termen lung la Cupru Min Abrud, societate care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni.

Nicolae Ciucă a vorbit despre “incapacitatea” de a putea fi prelucrate în ţara noastră aceste resurse. “Nu ne aduce, practic, beneficiul care ar putea să fie mult mai consistent prin existenţa sau investiţiile în domeniul prelucrării resurselor minerale”, a arătat prim-ministrul.

Potrivit şefului Guvernului, Cupru Min este unul dintre subiectele care s-au discutat la nivelul Executivului. “Este o problemă în analiză la nivelul Ministerului Economiei şi în momentul în care se va finaliza analiza vom discuta ceea ce urmează să se realizeze practic”, a spus Nicolae Ciucă.

În urmă cu o lună, ministrul Economiei, Florin Spătaru, spunea, tot la Alba Iulia, că trebuie găsite soluţii astfel încât concentratul de cupru de la Roşia Poieni să fie procesat în România sau, eventual, într-o altă ţară a Uniunii Europene.

Întrebat de jurnalişti dacă o asemenea fabrică ar putea fi construită în Apuseni, ministrul a răspuns că “nu există un proiect concret”.

“Nu mi se pare normal ca această materie primă, acest concentrat de cupru pe care îl extragem din România să fie prelucrat în altă parte, ţinând cont de faptul că, la nivel european, avem nevoie de acest cupru. Şi atunci trebuie să găsim soluţii la nivel european ca procesarea să se realizeze în România sau undeva în Uniunea Europeană. Tocmai de aceea am demarat aceste discuţii cu Comisia Europeană să vedem care sunt soluţiile de finanţare pentru asigurarea unei astfel de facilităţi”, spunea Spătaru.

Nu este pentru prima dată când se discută despre posibilitatea ca ceea ce se extrage din zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României, să fie procesat în ţară şi să nu mai fie vândut, în ultimii ani în special în China, doar sub formă de concentrat de cupru uscat.

În 2017, ministrul Economiei de la acea vreme, Mihai Fifor, spunea, într-o vizită efectuată la Abrud, că dorinţa autorităţilor este să nu se mai vândă “pur şi simplu minereul”, ci să fie “dezvoltat în zonă”, acesta dând ca posibil loc de înfiinţare a unei uzine metalurgice oraşul Zlatna, din Apuseni.

Cupru Min, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, are ca obiect principal de activitate exploatarea şi livrarea în forme specifice de resurse/rezerve de minereu cuprifer din perimetrul minier Roşia Poieni. Concentratul extras de Cupru Min este dintr-un zăcământ de tip porfiric, care, pe lângă cupru, conţine şi alte metale.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

16 minute ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

27 de minute ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

33 de minute ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

35 de minute ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

36 de minute ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

36 de minute ago

This website uses cookies.

Read More