Politica

Ciucă: Trebuie să ne asumăm responsabilitatea reformelor, chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat marţi că politicienii trebuie să aibă curaj şi să îşi asume responsabilitatea reformelor, chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare şi chiar în contextul unui an pre-electoral.

El a menţionat că aceste reforme sunt necesare în vederea aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

“Aderarea cu drepturi depline la OCDE este obiectiv de ţară, la fel de important cum au fost aderarea la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. Pentru că aici în sală se găsesc şi politicieni, membri ai Parlamentului, membri ai Executivului, trebuie să avem cu toţii curajul să ne asumăm responsabilitatea reformelor, atât legislative, cât şi procedurilor practice, specifice standardelor OCDE. Chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare, chiar dacă vorbim de ele în an pre-electoral, trebuie să ni le asumăm şi trebuie să le spunem oamenilor, cetăţenilor, românilor că tot ceea ce înseamnă apartenenţa la acest club, unde sunt deţinute 90% din investiţiile lumii, presupune de la sine o primenire, o transformare, o schimbare a tot ceea era obişnuit în ţara noastră”, a spus liderul PNL, în debutul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, potrivit Agerpres.

El a adăugat că ţara noastră “are un potenţial uriaş” în domeniul energetic şi cel al industriei alimentare şi că este “inadmisibil” ca România să importe produse alimentare într-o proporţie de 70-80%.

“Avem potenţial în tot ceea ce înseamnă domeniul IT. Avem potenţial în domeniul tehnologiilor. Avem companii private care au avut curaj şi au dezvoltat o serie întreagă de ramuri tehnologice, care în momentul de faţă au curajul să concureze de la egal la egal cu alte companii străine. Am punctat doar trei domenii, pentru că pe acestea le văd foarte importante şi în aceste domenii putem cu adevărat să facem performanţă. Am subliniat aceste aspecte şi în discuţiile pe care le-am avut cu excelenţele lor, doamnele şi domnii ambasadori cu care m-am întâlnit. Consider că este o relaţie cât se poate de onestă să împărtăşim toate aceste chestiuni, astfel încât în diplomaţie, ca şi în afaceri, să avem un joc de tipul win-win şi din care cu adevărat să putem să beneficiem la maxim de tot ce reprezintă potenţialul ţării noastre”, a spus fostul premier.

El le-a recomandat diplomaţilor români să acorde prioritate dimensiunii economice în activitatea lor.

“În momentul de faţă avem nevoie ca dincolo de componenta politică a diplomaţiei să identificăm şi să ne asumăm componenta economică, pe care o văd de cea mai mare relevanţă pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea României în viitor. Vă desfăşuraţi activitatea în terţe ţări, vă rog să puneţi accent pe dimensiunea economică. Este important ca partenerii noştri, prietenii noştri să ştie care este potenţialul României, să ştie care sunt oportunităţile de investiţii în România. Anul trecut am realizat cea mai mare sumă de investiţii străine directe în ţara noastră: 10,9 miliarde de euro. Am reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene: 11,3 miliarde, o cincime din suma absorbită de ţara noastră de când am intrat în UE. Toate aceste chestiuni s-au făcut printr-un efort susţinut, prin dialog şi prin asigurarea încrederii, predictibilităţii şi stabilităţii”, a spus Nicolae Ciucă.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

15 minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

18 minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More