Update articol:
XTB România a lansat XTB Trading Masterclass

Claudiu Cazacu, XTB: Evoluția economiilor în următoarele 3 luni nu va fi omogenă

Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România, este de părere că evoluția în următoarele 3 luni nu va fi omogenă. El a transmis, potrivit unui comunicat: „Unele state europene se vor comporta mai bine decât altele. În plus, vedem că Europa este mai avansată în această luptă împotriva noului coronavirus decât SUA, China și Coreea de Sud au ieșit din primul hop, dar riscul de reapariție trebuie monitorizat cu mare atenție de către toate țările”. Elementul cheie în această situație este durata pandemiei, care însă nu poate fi estimată cu exactitate, iar răspunsul autorităților și durata măsurilor restrictive vor fi esențiale, mai spune Claudiu Cazacu. „Se constată un grad foarte ridicat de incertitudine în prognoze, cu scenarii foarte variate privind evoluția economică în zona Euro în următoarele 3 luni, în vreme ce, pentru SUA, JP Morgan estimează un minus de 14% în Q2 față de Q1, iar S&P minus 12% în aceeași perioadă. World Economic Forum vorbește despre China cum că pare să-și revină cel mai repede din această situație. Personal cred că este ușor optimist scenariul acesta”, este de părere analistul. Cazacu consideră că vârful la nivel global va fi atins în circa 1 lună, adică în luna mai, și se așteaptă ca perioada de vară să fie mai liniștită. „Deci, un scenariu destul de optimist în privința trendurilor asociate virusului pentru următoarele 3 luni, dar cu situații destul de dificile pe un orizontmai scurt ”, concluzionează acesta.

XTB România a lansat la început de aprilie a doua ediție anuală a XTB Trading Masterclass – „O nouă ordine economică în 2020”, un proiect educațional online dedicat traderilor, la care au participat cu prezentări în format video peste 10 experți, investitori profesioniști și influenceri din sectorul financiar.

„XTB este un fintech în zona de brokeraj cu instrumente derivate și acțiuni clasice care de 12 ani lucrează constant la dezvoltarea celei mai ample platforme educaționale în acest domeniu din România. De aceea, am făcut eforturi și de această dată să implementăm rapid și eficient acest proiect care să ofere investitorilor acces la informații și analize detaliate și complexe, precum și evaluări ale situației actuale fără precedent istoric, din perspectiva unor nume importante din piață,” a explicat Irina Cristescu, General Manager XTB România.

Lorand Soares Szasz, antreprenor, expert în creșterea accelerată a IMM-urilor și investitor la bursă, oferă o serie de recomandări pentru următorul trimestru financiar. Pentru cei care nu au o rezervă de bani care să le acopere cheltuielile pe 3, 6 sau 12 luni, să o construiască rapid, reducând din cheltuielile zilnice. Siguranța unui cash oferă opțiunea de a evita decizii emoționale, în perioadă de decelerare economică. Pentru cei care au un back-up mai mare de 100.000 Euro în aceeași bancă, să împartă economiile între mai multe bănci pentru că Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare nu acoperă mai mult de această sumă în caz că banca respectivă intra în faliment. „Recomand diversificare în investiții. Eu investesc în afaceri mici, în imobiliare, la bursă, titluri de stat, titluri corporative și metale prețioase. Pe bursă vă recomand să luați în calcul ETF-uri, adică pachete de acțiuni la mai multe companii din lume, nu acțiuni individuale. Randamentul, de exemplu, pentru SP500 (500 cele mai mari firme din SUA) este de 10% pe termen lung (istoric vorbind). `Follow the money` este un alt principiu pe care eu mă bazez. Să ne uităm, așadar, la oamenii cu bani. Uită-te la marii investitori din lume ce fac cu banii lor, pentru că ei știu cu siguranță mai multe decât noi. Nu în ultimul rând, recomand înțelepciune și rațiune în orice decizie investițională”, mai spune antreprenorul.

Valentin Nedelcu, investitor, financial coach, consultant fiscal și fondator al comunității de finanțe personale și investiții Știința Banilor, vede prognoza pentru următoarele 3 luni direct legată de evoluția situației medicale care ar trebui să se lămurească în acest interval de timp. „Probabil că se vor seta următoarele etape de luptă împotriva virusului. De asemenea, vom putea evalua rezultatele măsurilor de izolare socială, cât și costurile economice ale acestor măsuri. Ne așteptăm la mai multă certitudine care să contribuie la scăderea volatilității pieței și la stabilirea unei  direcții clare. Cele mai importante aspecte sunt dezvoltarea pe scenarii și planul de acțiune pe ambele variante de dezvoltare, fie rezolvarea crizei și reluarea economiei, fie adâncirea crizei medicale și, respectiv, financiare”, mai spune acesta.

BVB | Știri BVB