Burse/Investitii

Claudiu Cazacu, XTB România: Bursa reacționează la vestea că Rusia încetează acordul de liberă trecere a exporturilor de cereale dinspre Ucraina

Acordul de liberă trecere a exporturilor de cereale dinspre Ucraina prin porturile de la Marea Neagră a fost abandonat de către Rusia. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, semnale în această direcție fuseseră furnizate deja de către Moscova, iar traficul în scădere sugera, de asemenea, o posibilă renunțare la acord. Volumele  transportate se diminuaseră puternic, astfel încât doar o navă mai opera livrări în cadrul înțelegerii.

Unii participanți la piață sperau totuși la o prelungire temporară, așa cum s-a întâmplat și în mai.

Cu toate acestea, bursa a reacționat vizibil, contractele pe grâu tranzacționate în SUA avansând cu 17 cenți pe bușel, 2,5%, în prima oră de la anunț.

În Europa, bursa de la Paris a înregistrat luni pentru grâul cu livrare în septembrie o apreciere de 6,25 euro/tonă la vârf față de vineri, și doar 1 euro/tonă, până la prețul de 232,75 euro/tonă, la închidere. Pentru porumbul cu livrare în august, avansul de 5,75 euro/tonă la vârful ședinței a fost aproape înjumătățit la 2,75 euro/tonă peste închiderea de vineri. Cotația de închidere de luni a dus porumbul la 236 euro/tonă.

„Reacția poate fi explicată și printr-o pregătire pentru un asemenea scenariu. Vineri, deja, piața devenise mai atentă la riscuri, iar în Europa prețurile au înregistrat aprecieri și pentru grâu și pentru porumb. La sosirea știrii, luni, traderii s-au lansat emoțional, dar au fost, de asemenea, atenți la noi vești și deschiși la schimbări rapide de perspectivă”, arată Claudiu Cazacu.

Președintele turc a declarat, luni, că Rusia și-ar dori de fapt continuarea acordului, iar presiunea s-a diminuat pe burse. În SUA grâul a închis în scădere de 1,13%, la 6,54 dolari/bușel. În același timp, din partea președinției Ucrainei comentariile arătau încredere că anumite companii de shipping vor continua livrările, chiar în lipsa acordului.

Rusia se extinde în piața globală a grânelor, în timp ce Ucraina înregistrează pierderi semnificative

Acordul a permis, într-un an, exportul a aproape 33 milioane de tone de cereale dinspre Ucraina, din care: 51% porumb, 27% grâu și 11% ulei și șrot de floarea soarelui. Africa și Asia  au fost beneficiare importante ale înțelegerii. China a importat 8 milioane de tone de cereale, Turcia 3,2 milioane de tone, Egiptul 1,6 milioane de tone. În Europa, Spania cu 6 milioane de tone și Italia cu 2,1 milioane de tone au fost destinațiile principale, fiind posibil re-exportul parțial al unora dintre aceste cantități.

În ultimii 3 ani, Rusia a câștigat cotă de piață globală a grânelor, în timp ce Ucraina a pierdut teren masiv. În 2023, cota de piață globală a exporturilor de grâu, estimată de The United States Department of Agriculture (USDA), este de 7,4% pentru Ucraina și 20.6% pentru Rusia, anul viitor procentele urmând să ajungă la 4,9% și 21,9%. Acum 3 ani, datele erau mai echilibrate, 10,8% și 17,7%, iar exporturile Rusiei erau cu doar 65% mai mari decât cele ale Ucrainei. Pe estimările din 2023, Rusia ar urma să aibă exporturi cu 178% mai mari decât Ucraina.

Redirecționarea fluxurilor comerciale stimulează entuziasmul pe piața financiară

Rutele ocolitoare, pe Dunăre și alte direcții feroviare spre Europa, sunt mai costisitoare decât cele maritime, însă această veste proastă pentru consumatorul final generează venituri și oportunități în plan logistic.

Potrivit analistului XTB România, pe bursa de la București, așteptata redirecționare a fluxurilor pe Dunăre și prin portul Constanța a aprins entuziasmul participanților. „Acțiunile mai multor operatori portuari și de transport naval au înregistrat luni creșteri importante. Transport Trade Services (TTS) a avansat cu 4,4%, Socep (SOCP) cu 14,6%, iar acțiunile Comvex (CMVX) au crescut cu 22.6%”, precizează Claudiu Cazacu.

Efectul pe termen scurt ar putea fi limitat, producția și nivelul actual al rezervelor fiind, la nivel mondial, satisfăcător. În perspectivă, însă, lucrurile se pot schimba.

USDA întrevede, potrivit estimărilor recente, o producție europeană de grâu cu 2,5 milioane de tone sub estimarea anterioară, ajungând la 138 milioane de tone, din cauza secetei în timp ce în Argentina revizuirea producției e cu minus 2 milioane detone. Consumul global e văzut în creștere cu 3,3 milioane de tone, iar stocurile finale ale sezonului estimate în scădere de 4,2 milioane de tone, la 266,5 milioane de tone, al patrulea an de scădere consecutivă. Astfel, în lunile următoare, mai puține cereale, sau care ajung mai târziu, pot afecta în special țările cu venituri reduse. Pentru fermierii europeni – și din România – ar putea fi o veste bună. Prețurile eventual mai ridicate ar putea acoperi costurile mai înalte, însă totul depinde de permeabilitatea intra-europeană a culoarelor de transport de grâne ucrainene având destinații în afara UE.

Pe de altă parte, China, importator major și aflat într-o perioadă în care economia are nevoie de sprijin suplimentar, datele arătând o creștere sub așteptări, ar putea pune presiune pe Rusia pentru reluarea acordului.

Deocamdată, este probabil ca cel puțin o parte din transportatori să nu dorească să își asume riscul utilizării porturlor ucrainene de la Marea Neagră, iar acesta ar putea fi factorul care înclină din nou balanța în piața cerealelor. Un trend moderat ascendent ar pute fi unul dintre efecte, în special pentru grâu, și dacă condițiile meteo nefavorabile persistă.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

5 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

5 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

6 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

6 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More