Claudiu Crăciun, secretar general al Demos, și-a anunțat, marți, candidatura la prezidențiale. Cunoscut ca unul dintre liderii protestelor din Piaţa Victoriei, din timpul guvernării lui Emil Boc, sau față de exploatarea de la Roșia Montană, Crăciun este unul dintre inițiatorii Platformei Demos în 2016.
Credem în demnitatea tuturor oamenilor și în egalitatea lor în drepturi și oportunități, în libertatea și forța de a-și decide viitorul comun, în puterea de a schimba ceea ce pare greu de schimbat. Credem că democrația este pentru toți, tineri și bătrâni, bărbați și femei, educați și mai puțin educați, săraci și bogați. O democrație împlinită are nevoie de solidaritate, de cooperare, de încredere și de speranță.
Rolul nostru este atât civic cât și politic. Dorim un spațiu public activ și divers în care să se facă auzite toate vocile, mai ales ale celor vulnerabili. Organizăm dezbateri și forumuri publice și am luat numeroase mesaje publice. Suntem într-un proces continuu de extindere și structurare în țară și străinătate. La inițiativa unor colegi din Platformă a fost înființat și Institutul pentru Solidaritate Socială, un ONG cu activitate de cercetare și educativă, cu care Platforma va colabora.
În iunie 2018 a fost înregistrat Partidul Democrației și Solidarității – Demos, brațul politic și electoral al Platformei prin intermediul căruia vom participa la alegeri.
Majoritatea membrilor și prietenilor Platformei nu au mai făcut politică, fiind însă activi la nivel civic și comunitar. Schimbăm felul prin care se face politică, construind curat, pe baze voluntare, cu resurse modeste dar transparente, totul în sprijinul unor valori și principii în care credem”.
Proiect de țară : România Solidară! Lansare campanie alegeri prezidențiale – Claudiu Crăciun.
Publicată de Demos pe Marţi, 16 iulie 2019