Macroeconomie

Claudiu Năsui (USR): Singura soluţie pentru TAROM este găsirea de investitori privaţi

Singura soluţie pentru TAROM este găsirea de investitori privaţi, a declarat, marţi, deputatul USR Claudiu Năsui, care adaugă că încetarea grevei piloţilor nu înseamnă că problemele companiei au fost rezolvate sau au dispărut peste noapte, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat de presă, USR cere conducerii TAROM să anunţe stadiul de implementare al planului de restructurare al companiei, în baza căruia a primit încă 100 de milioane de lei ajutor de stat din banii contribuabililor români, în luna mai a acestui an.

Potrivit USR, planul de reorganizare este ţinut secret şi “deocamdată, Ministerul Transporturilor a publicat doar un minirezumat, când s-a adoptat hotărârea de guvern pentru ajutorul de salvare şi care nu arată termene şi acţiuni clare”.

Claudiu Năsui atrage atenţia că, în ultimii 17 ani, compania a fost tot timpul pe pierderi, în total acestea depăşind 55 de milioane de euro.

“Compania, controlată politic, a mers din rău în mai rău. Dar asta nu a împiedicat şefii companiei de stat să ia de fiecare dată banul gros. Anul trecut, şefii Tarom au primit, fiecare, peste 36.000 de lei/lună (brut). Iar membrii consiliului de administraţie, numiţi politic fără atribuţii executive, încă 12.500 de lei/lună (brut)”, afirmă Claudiu Năsui.

Conform comunicatului USR, “Consiliul de Administraţie al TAROM este eminamente politic, jumătate dintre membrii acestuia “vin pe filieră PSD, cealaltă jumătate de la PNL”.

“Şi tot o stranie coincidenţă este că preşedintele Consiliului de Administraţie vine de la PSD Timiş, organizaţia din care face parte şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Consiliul a fost desemnat luna trecută, sub supravegherea superagenţiei înfiinţate de Marcel Ciolacu AMEPIP, care în teorie ar fi trebuit să eficientizeze companiile de stat. În practică, este încă o sinecură pentru băieţii conectaţi politic care să mai ia salarii de lux de la stat. În companiile de stat nu există niciun interes să fie oprită hoţia, dimpotrivă, are loc în conivenţă cu politicul. Singura soluţie pentru TAROM este găsirea de investitori privaţi. Asta este soluţia pe care am implementat-o cu succes cât timp am fost ministru al Economiei. Am căutat şi am găsit investitori privaţi pentru Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, care putea ajunge la fiare vechi sau, mai rău, putea rămâne companie falimentară de stat”, a mai transmis Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

Compania TAROM a anunţat, marţi dimineaţa, că a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât de marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM va trebui să despăgubească pasagerii ale căror zboruri au fost anulate în cursul zilei de luni.

Potrivit ministrului, luni s-au declarat “inapţi de zbor” până la 30 de piloţi din aproape 150 de piloţi ai companiei, practic undeva la 20%.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

16 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

17 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More