Macroeconomie

Climat investițional dificil în Zona Euro, pe fondul nivelurilor ridicate ale costurilor reale de finanțare și provocărilor din sfera competitivității (Andrei Rădulescu)

de Andrei RĂDULESCU, Membru al Comitetului Bretton Woods (singurul economist din România și țările Europei Centrale și de Est), Cercetător Senior, Institutul de Economie Mondială din cadrul Academiei Române și membru al Centrului de Excelenta in Comert Exterior (proiect lansat de Academia Romana, Academia de Studii Economice din Bucuresti si Institutul National de Statistica

Climatul macroeconomic din Zona Euro (nucleul dur al Uniunii Europene (cu o pondere de aproximativ 85% din PIB) și, totodată, principalul partener economic al României) s-a deteriorat la finalul trimestrului II al anului curent, evoluție determinată de o serie de factori, inclusiv nivelul ridicat al costurilor reale de finanțare și provocările structurale din sfera competitivității cu care se confruntă regiunea.

Astfel, încrederea în economia Zonei Euro s-a deteriorat în luna iunie 2024, valoarea indicatorului estimat de Comisia Europeană scăzând cu un ritm lunar de 0,2 puncte, la 95,9 puncte, cel mai redus nivel din aprilie anul curent.

Această evoluție a fost determinată, în principal, de declinul indicatorilor de încredere în comerțul cu amănuntul și în construcții spre cele mai reduse niveluri din martie 2021, respectiv septembrie 2020.

Atrag atenția cu privire la faptul că valoarea acestui indicator de încredere în economia regiunii a persistat în ultimele trimestre la un nivel inferior mediei istorice de la lansarea monedei unice europene (după cum se poate nota în graficul următor), ceea ce exprimă o evoluție a activității economice din Zona Euro cu un ritm inferior celui potențial.

De altfel, economia regiunii a crescut pentru a patra lună consecutiv în iunie, dar cu o dinamică în decelerare, valoarea indicatorului PMI (Purchasing Managers Index) Compozit situându-se la minimul din martie anul curent, potrivit estimărilor Markit Economics.

Pe de o parte, industria prelucrătoare a continuat tendința de ajustare inițiată în iulie 2022, ritmul de scădere intensificându-se luna trecută (conform indicatorului PMI), în contextul climatului dificil din sfera comerțului internațional și nivelurilor ridicate ale costurilor de finanțare (costurile nominale de finanțare ajustate cu inflația).

De altfel, conform datelor Eurostat producția din industria prelucrătoare a regiunii s-a diminuat cu un ritm mediu anual de 4,4% în perioada ianuarie – aprilie 2024.

În acest context, atrag atenția cu privire la tendința de scădere a ponderii industriei prelucrătoare în PIB-ul regiunii pe parcursul ultimelor decenii, evoluție determinată de provocările din sfera competitivității (inclusiv nivelurile ridicate ale costurilor de finanțare, cvasi-stagnarea productivității muncii, prețurile ridicate la energie, etc).

Astfel, conform datelor Eurostat ponderea industriei prelucrătoare din regiune în PIB a scăzut de la 18,1% în 1995, la 17,9% în 1998 (anul de dinainte de introducerea monedei unice europene) la doar 14,9% în 2023, după cum se poate nota în graficul următor.

Pe de altă parte, sectorul de servicii din Zona Euro a crescut pentru a cincea lună consecutiv în iunie, dar cu un ritm în deteriorare (la minimul din martie), conform datelor publicate de Markit Economics.

Această evoluție exprimă perspective de decelerare pentru ritmul anual al activității din sfera serviciilor din regiune, după ce acest sector a înregistrat în aprilie cea mai bună dinamică anuală din ianuarie 2023 (4,8%), potrivit datelor comunicate recent de Eurostat.

Atrag atenția cu privire la climatul investițional dificil din Zona Euro, pe fondul nivelurilor ridicate ale costurilor reale de finanțare și provocărilor din sfera competitivității – conform estimărilor Eurostat investițiile productive au scăzut cu un ritm anual de 1,2% în trimestrul I 2024, cea mai severă ajustare din trimestrul I 2021 (din perioada pandemiei coronavirus).

Evoluțiile producției industriale și volumului activității din construcții în luna aprilie (scădere cu rate anuale în intensificare la 3,0%, respectiv 1,1%) exprimă persistența unui climat economic dificil în regiune în trimestrul II, după ce PIB-ul a înregistrat un avans anual de doar 0,1% în trimestrul I 2024.

Cu toate acestea, climatul pozitiv din piața forței de muncă din Zona Euro s-a consolidat recent, rata șomajului stagnând la nivelul minim istoric de 6,4% în luna mai, conform datelor comunicate recent de Eurostat.

Am actualizat scenariul macroeconomic central pentru evoluția economiei Zonei Euro în perioada 2024-2026 prin aplicarea de metode econometrice și utilizarea bazei de date Eurostat și încorporarea celor mai recente evoluții macro-financiare, internaționale și regionale.

Conform prognozelor revizuite PIB-ul Zonei Euro ar putea crește cu dinamici anuale de doar 0,7% în 2024, 0,8% în 2025 și 1,0% în 2026, ritmuri inferioare celui potențial, pe fondul resimțirii consecințelor șocurilor din ultimii ani și perspectivelor de incidență a unor noi șocuri.

În acest scenariu investițiile productive ar putea înregistra o dinamică medie anuală de doar 0,7% în intervalul 2024-2026, în contextul provocărilor din sfera competitivității și provocărilor din economia mondială.

Pentru consumul privat (principala componentă a PIB-ului regiunii, cu o pondere de peste 52% din PIB) previziunile actualizate indică creștere cu o rată medie anuală de 1,2% în perioada 2024-2026, evoluție susținută de climatul pozitiv din piața forței de muncă.

Atrag atenția cu privire la perspectivele de continuare a tendinței de deteriorare a competitivității internaționale în trimestrele următoare, în contextul aprecierii cursului de schimb real efectiv al euro cu ritmuri anuale de 4,1% în 2023 și 1,8% în primele cinci luni din 2024 – exporturile și importurile totale din Zona Euro ar putea urca în volum cu rate medii anuale de 0,9%, respectiv 1,5% în perioada 2024-2026.

Articole recente

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

60 de minute ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

o oră ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

o oră ago

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil (actualizare)

Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…

2 ore ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

3 ore ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More