Sanatate

Cluj: Masca de protecţie, obligatorie pe întreg teritoriul judeţului la adunările publice organizate în spaţii publice deschise

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a decis, miercuri seara, obligativitatea purtării măştii de protecţie pe întreg teritoriul judeţului la adunările publice organizate în spaţii publice deschise, de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani.

“CJSU a decis în această seara ca începând cu data de 8 august 2020, ora 00.00, pe întreg teritoriul judeţului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul şi gura, la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi adunări cu caracter religios. Orarul de aplicabilitate este 0-24, pe toată durata stării de alertă”, a anunţat prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, potrivit Agerpres.

De asemenea, CJSU Cluj a decis că unităţile administrativ teritoriale vor identifica toate spaţiile de tip pieţe agroalimentare, pieţe auto, târguri de produse şi de animale, locaţii de tip bazar temporare sau permanente de pe raza lor, pe care le vor comunica CJSU până în data de 10 august, în vederea introducerii obligativităţii purtării măştii în aceste zone, după consultarea Direcţiei de Sănătate Publică.

Articole recente

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

3 minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

39 de minute ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

4 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

4 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More