Categories: Fără categorie

CNBC: Bursa din Ucraina a performat cel mai bine, cu +80,39%, la polul opus fiind Venezuela, cu -94,89%

Piețele bursiere importante din întreaga lume au avut cel mai prost an calendaristic de la criza financiară din 2018, investitorii temându-se că urmează scăderi suplimentare în următoarele luni, notează CNBC, care face un clasament al celor mai bune și mai slabe performanțe în anul trecut.

Conform topului, care analizează performanțele principalilor indici bursieri denominați în dolari, cel mai bine a performat bursa din Ucraina, înregistrând +80,39%.

În topul creșterilor, s-au mai aflat: Macedonia (+30,41%), Qatar (+20,87%), Emiratele Arabe Unite (+11,755), Arabia Saudită (+8,77%).

La polul opus, piața bursieră din Venezuela a scăzut cu 94,89%, fiind urmată de Argentina (-50,2%), Turcia (-43,35%), China (-28,64%), Pakistan (-28,07%).

Potrivit CNBC, piețele financiare au fost afectate, anul trecut, de tensiunile comerciale dintre cele două mari economii din lume, SUA și China, preocupările din ce în ce mai mari legate de creșterea ratelor dobânzilor și de problemele geopolitice persistente – precum Brexit.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

6 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

6 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

7 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

7 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

7 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More