Categories: Fără categorie

CNIPMMR a strâns 2000 de semnături împotriva propunerii pedepsei cu închisoare de la 1 la 6 ani pentru neplata impozitelor şi contribuţiilor

  • Florin Jianu, Președinte CNIPMMR: Nu numai oamenii de afaceri sunt în pericol de a intra la pușcarie, ci și cetățenii acestei țării

CNIPMMR nu susține reintroducerea răspunderii penale pentru reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, nereţinerea sau neîncasarea impozitelor şi/sau contribuţiilor, a spus, astăzi, președinte CNIPMMR Florin Jianu, făcând referire la propunerea recentă a unei pedepse cu închisoare de la 1 la 6 ani pentru neplata impozitelor şi contribuţiilor.

El a precizat că este deja reglementată răspunderea contravențională pentru această faptă, cu amenzi ridicate, de cele mai multe ori existând situații de blocaj financiar, generate de plățile întârziate, neplata la timp a facturilor în contractele de achiziție publică și întârzieri mari în plata în relația cu instituțiile publice, lipsa lichidităților, acces foarte limitat la credite bancare și la finanțări.

Acesta a spus: “Domnul Ministru Teodorovici (n.n. ministrul finanțelor Eugen Teodorovici) a înaintat o lege la Senat pentru neplata taxelor și impozitelor și a spus public că are nevoie de 10.000 de semnături, altfel nu mai susține această lege.

Noi am strâns 2000 de semnături electronice care se opun acestei inițiative și aceste semnături au fost  strânse în decurs de o saptămână. Dacă dânsul insistă cu cele 10.000 de semnături, o să strângem 10.000 de semnături ale antrepenorilor care se opun acestei inițiative.

Legea face referire nu numai la mediul de afaceri, face referire la toți românii care realizează venituri, la angajați, la nerezidenți, face referire chiar și la alte naționalități care realizează venituri pe teritoriul României. Așa încât, din nefericire, nu numai oamenii de afaceri sunt în pericol de a intra la pușcarie, ci și cetățenii acestei țării, pensionarii, pentru că dacă ne uităm la lista impozitelor și taxelor regăsim și impozitele pe veniturile din pensii, CASS-urile datorate de angajați și impozitul pe veniturile din activități sportive. Dacă ești sportiv și ai realizat venituri pe care poate nu le-ai încasat, că nu le încasezi imediat, dar nu ai plătit taxele și impozitele ești pasibil de a intra la închisoare.

Regăsim în această listă cu peste 20 de impozite și impozitul pe venituri din premii acordate la concursuri organizate în România obținute de către nerezidenți.

Un impozit foarte interesant – impozitul pe venituri din drepturile de proprietate intelectuală, deci dacă ai scris o carte, un articol, dacă ai o proprietate intelectuală, că ai primit, că nu ai primit banii, nu însemnă că imediat ai încasat banii, dar ești dator cu plata impozitelor, nu ai facut acest lucru ești pasibil să mai scrii alte cărți, dar în altă parte.”

„Este un mod foarte fin de a pune pumnul în gura presei”, a declarat Liviu Rogojinaru, Secretar General CNIPMMR.

Articole recente

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

o oră ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

o oră ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

2 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

2 ore ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

2 ore ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More