Sanatate

CNIPMMR susține acordarea unei bonificații de 500 euro/ lună pentru medici, asistente și personalul medical și dotarea lor cu materiale, consumabile și alte echipamente necesare

Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR) susține acordarea unei bonificații de 500 euro/ lună pentru medici, asistente și personalul medical și dotarea lor cu materiale, consumabile și alte echipamente necesare, potrivit unui comunicat.

CNIPMMR a transmis: “Sistemul nostru de sănătate este supus unei presiuni enorme în această perioadă. Comunitatea este susținută și protejată în fiecare zi de mii de medici și asistente care luptă cu prețul propriei vieți. Condițiile medicilor sunt cu mult mai modeste, iar nevoile și necesitățile acestora, cu mult mai mari. Foarte mulți dintre ei se îmbolnăvesc, cedează, demisionează și astfel pierdem lupta.

Având în vedere prevederile din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, unitățile sanitare au obligația să asigure toate materialele și să adopte toate măsurile necesare pentru menținerea igienei în cadrul unității și prevenirea îmbolnăvirii pacienților sau a personalului medical. Medicii trebuie să îsi desfășoare activitatea profesională cu mijloacele aflate la dispoziție, spitalul fiind singurul răspunzător atât din punct de vedere penal cât și civil pentru îmbolnăvirea medicilor și a pacienților.

Astfel, ținând cont de cele mai sus menționate, Consiliul Național al IMM-urilor din România, cea mai mare organizație a oamenilor de afaceri, recunoaște și apreciază meritele deosebite ale tuturor celor implicați în “linia întâi”.

De asemenea, CNIPMMR nu susține luarea unor măsuri punitive împotriva acestora, importante în aceste momente fiind cele de bonificare, stimulare și dotare a spitalelor și medicilor cu echipamente necesare exercitării profesiei lor și susține acordarea unei bonificații în valoare de 500 euro/ lună pentru medici, asistente și personalul medical și dotarea lor cu materiale, consumabile și alte echipamente necesare în acest moment.”

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

56 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

o oră ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

o oră ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

o oră ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More