Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCoaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) atrage atenţia din nou asupra necesităţii unui climat economic şi fiscal predictibil în România. ”În ciuda semnalelor de alarmă transmise de mediul de afaceri în ultimii ani, ne aflăm în prezent într-o situaţie precară, cu un deficit excesiv, fiind pe punctul de a pierde sume importante din fondurile europene în lipsa unor măsuri sustenabile”, au transmis reprezentanţii Coaliţiei.
”Măsuri arbitrare, decise din scurt, sunt între cauzele crizei actuale. Aşa cum indică şi analize recente, în cei şapte ani şi jumătate de când noul Cod Fiscal a fost adoptat, au fost făcute peste 550 de modificări, mai puţin de jumătate din alineatele iniţiale rămânând neschimbate, afectând negativ încasările bugetare. O astfel de abordare este, în mod evident, opusul predictibilităţii şi eficienţei. De aceea, Coaliţia pentru Dezvoltarea României reiterează nevoia de predictibilitate şi de eficientizare a aparatului public”, a transmis, miercuri, seară, Coaliţia Pentru Dezvoltarea României, într-un comunicat de presă, citat de news.ro.
Semnatarii acestuia, solicită ”un angajament serios şi de durată al tuturor partidelor, începând cu cele aflate la guvernare, în vederea redresării României”.
”Solicităm renunţarea la practica modificărilor fiscale periodice, arbitrare, luate pe ultima sută de metri şi fără studii de impact, dar care afectează imediat şi de cele mai multe ori negativ activitatea companiilor, colectarea de taxe şi veniturile bugetare”, a mai transmis CDR.
Cele trei puncte cheie asupra cărora consideră că se impune consensul politic sunt:
”CDR consideră aceste măsuri necesare nu doar în vederea stabilităţii fiscale şi bugetare, ci şi pentru creşterea coeziunii sociale, prin asumarea unor ţinte comune şi asigurarea unui climat fiscal care elimină privilegiile şi pune bazele unui cadru economic unitar”, a mai transmis Coaliţia.
CDR este o alianţă de organizaţii ai căror membri contribuie cu peste 50% la PIB-ul României şi care, prin agregarea resurselor, urmăreşte ca aceştia să îşi atingă potenţialul maxim, România să devină atractivă economic, iar calitatea vieţii să crească.
CDR reuneşte reprezentanţi ai investitorilor români şi străini în România.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More