International

Comerțul exterior cu mărfuri al Chinei – în creștere cu 9,4% în primul semestru 2022 (Xinhua)

Comerțul exterior cu mărfuri al Chinei a crescut cu 9,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, la 19.800 miliarde de yuani (aproximativ 2.940 miliarde de dolari USD) în prima jumătate a anului, au arătat miercuri datele oficiale, potrivit Xinhua.

Exporturile au crescut cu 13,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 11.140 miliarde de yuani, în timp ce importurile au crescut cu 4,8% față de un an în urmă, la 8.660 miliarde de yuani, conform Administrației Generale a Vămilor (AGV).

„Creșterea comerțului exterior a avut loc substanțial în mai și iunie”, a declarat Li Kuiwen, purtătorul de cuvânt al AGV.

Pe măsură ce situația de prevenire și de control a epidemiei se îmbunătățește iar politicile pro-creștere își produc efectele, întreprinderile de comerț exterior și-au reluat activitatea și producția într-o manieră ordonată începând cu luna mai, scrie Xinhua.

„În special, redresarea rapidă a importurilor și exporturilor în Delta fluviului Yangtze a condus la o revenire remarcabilă a creșterii generale a comerțului exterior al Chinei”, a spus Li.

Creșterea comerțului exterior al Chinei a accelerat la 14,3% în iunie, comparativ cu 9,5% în mai și 0,1% în aprilie.

În prima jumătate a anului, comerțul Chinei cu primii trei parteneri comerciali ai săi — Asociația Națiunilor din Sud-estul Asiei, Uniunea Europeană și Statele Unite — a crescut cu 10,6%, 7,5% și respectiv 11,7% față de un an în urmă.

Din ianuarie până în iunie, comerțul Chinei cu țările Belt and Road și cu membrii Parteneriatului Economic Regional Cuprinzător (RECP) a crescut cu 17,8% și respectiv 5,6% față de anul precedent.

În ceea ce privește tipurile de mărfuri, produsele mecanice și electrice au crescut cu 4,2 procente, ajungând la 49,1% din totalul comerțului exterior.

Întreprinderile private au înregistrat performanțe puternice, conform Xinhua, deoarece importurile și exporturile lor au crescut cu 13,6% față de anul precedent, depășind creșterea globală a țării.

Exporturile Chinei de produse cu forță de muncă intensivă au crescut cu 13,5%, până la 1.990 miliarde de yuani, în timp ce importurile de energie, inclusiv țiței, gaze naturale și cărbune au crescut cu 53,1%, arată datele vamale.

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

3 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

4 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More