International

Comerţul internaţional al Chinei a înregistrat un avans de 5,7% în iulie

Comerţul internaţional al Chinei a înregistrat în iulie un avans în ritm anual de 5,7 %, ceea ce reprezintă o încetinire de 6,8 puncte procentuale comparativ cu aceeaşi lună din 2018, conform datelor oficiale publicate joi şi citate de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Administraţia Generală a Vămilor a anunţat că în a şaptea lună din 2019 comerţul exterior al Chinei s-a cifrat la 388,64 miliarde dolari (346,709 miliarde euro) şi că exporturile au urcat cu 10,3 %, iar importurile cu 0,4 %.

Astfel, excedentul comercial a fost de 44,037 miliarde dolari (39,282 miliarde euro).

Schimburile comerciale cu Statele Unite ale Americii, ţară cu care China se află într-un război comercial începând din martie 2018, s-au redus cu 3,5 % în iulie, vânzările în această ţară scăzând cu 0,1 % şi achiziţiile cu un procent mult mai pronunţat, respectiv 14 %.

În primele lapte luni ale acestui an, comerţul exterior al Chinei a atins nivelul de 2.500 miliarde dolari (2.200 miliarde euro), exporturile avansând cu 6,7 % şi importurile cu 1,3 %.

Excedentul comercial în perioada ianuarie-iulie 2019 s-a situat la 219,038 miliarde dolari (195,395 miliarde euro), cu 44,5% mai mare faţă de cel din perioada similară din 2018.

Articole recente

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

10 minute ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

18 minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

22 de minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

26 de minute ago

This website uses cookies.

Read More