Update articol:

Comerțul internațional cu bunuri în accelerare, dar persistă divergențele între marile blocuri economice (Andrei Rădulescu)

Comerțul internațional cu bunuri în accelerare, dar persistă divergențele între marile blocuri economice (Andrei Rădulescu)
 - poza 1

Autor: Andrei Rădulescu

Statisticile publicate recent de Departamentul de analiză a politicii economice din Olanda indică ameliorarea volumului comerțului internațional cu bunuri în a noua lună a anului curent, într-un context caracterizat prin măsurile implementate de sectorul privat pentru contracararea tensiunilor comerciale și climatul pozitiv din piețele financiare internaționale.

Cu toate acestea, se evidențiază persistența divergențelor între principalele blocuri economice ale lumii, SUA, China și Zona Euro, care contribuie cu aproximativ 60% la formarea PIB-ului mondial.

Astfel, volumul comerțului internațional cu bunuri a crescut pentru a 18-a lună consecutiv în septembrie 2025, cu un ritm anual în accelerare la 5,3%. Aceasta este cea mai bună dinamică din luna iulie, după cum se poate observa în graficul de mai sus.

Se evidențiază majorarea volumului de exporturi de bunuri în China (a doua economie a lumii, cu un PIB nominal estimat la peste 19 trilioane de dolari în 2025), cu o rată anuală în accelerare la 10% în septembrie, cea mai bună evoluție din luna aprilie.

Pe de altă parte, volumul exporturilor de bunuri a scăzut pentru a doua lună consecutiv în septembrie în SUA (prima economie a lumii, cu o pondere de peste 26% în economia mondială), cu o dinamică anuală de 1,1%. Această evoluție semnalează deteriorarea competitivității internaționale a economiei SUA.

Nu în ultimul rând, volumul exporturilor de bunuri din Zona Euro (nucleul dur al Uniunii Europene și, totodată, principalul partener economic al României) a crescut cu un ritm anual de 0,9% în septembrie (după declinul cu o rată anuală de 0,6% din august), cea mai bună evoluție din luna martie.

Prin urmare, în primele nouă luni din 2025 volumul comerțului internațional cu bunuri a crescut cu un ritm mediu anual de 4,8%. Este cea mai bună evoluție din 2021, anul redeschiderii economiei după incidența pandemiei coronavirus. Accelerarea volumului comerțului internațional cu bunuri în 2025 a fost determinată de măsurile implementate de companii pentru a contracara impactul noii politici comerciale din SUA, inclusiv procesul de frontloading și reorganizarea lanțurilor de producție.

Se evidențiază creșterea volumului exporturilor de bunuri ale Chinei cu un ritm mediu anual de 8,7% în intervalul ianuarie – septembrie 2025, evoluție susținută și de avansul tehnologic în sectoare strategice pentru tranziția la economia verde.

Volumul exporturilor de bunuri din SUA a înregistrat un avans mediu anual de doar 1,6% în primele nouă luni din 2025, în pofida tendinței de depreciere a cursului dolarului american.

Pe de altă parte, volumul exporturilor de bunuri din Zona Euro a scăzut cu o rată medie anuală de 0,4% la nouă luni din 2025, după declinul înregistrat pe parcursul a doi ani la rând (2023 și 2024, cu ritmuri medii anuale de 3,2%, respectiv 2,4%).

Evoluția comerțului internațional cu bunuri în primele nouă luni din 2025 confirmă scenariul macroeconomic de toamnă al Fondului Monetar Internațional. Potrivit prognozelor publicate în luna octombrie, volumul comerțului internațional cu bunuri și servicii ar putea crește cu un ritm anual în accelerare de la 3,5% în 2024 la 3,6% în 2025, o decelerare fiind prognozată pentru 2026 (la 2,3%).

BVB | Știri BVB
ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (26/11/2025)

Disponibilitate raport trim 3 2025

Municipiul Resita (RES33E) (26/11/2025)

Plata cupon nr 4 & calcul rata dobanda pentru al 5-lea cupon

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (26/11/2025)

Disponibilitate raport consolidat trimestrul III 2025

Erste Group Bank AG (EBS) (26/11/2025)

Notificare - detineri < 5%

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/11/2025)

Informare privind scrisoarea CR catre Administratorul Unic al FP