International

Comisarul european pentru energie: Nu există scuze pentru cei care încă iau gaze ruseşti

Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, le-a spus marţi jurnaliştilor că blocul comunitar va putea înlocui fluxul de gaze ruseşti care trece prin Ucraina către Europa Centrală, când contractul de tranzit va expira în decembrie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Reafirm, alături de miniştri, că suntem pregătiţi pentru finalul contractului dintre Rusia şi Naftogaz (Ucraina). Există opţiuni pentru înlocuirea fluxului de 14 miliarde metri cubi de gaze ruseşti care încă sunt livrate”, a declarat Simson la o conferinţă de presă după reuniunea miniştrilor Energiei din UE.

“Nu există scuze. UE poate trăi fără gaze ruseşti…Vreau să fie clar că nu este o necesitate ci o decizie politică, şi una periculoasă”, a avertizat comisarul european pentru energie.

În prezent, depozitele de gaze din UE sunt aproape pline şi livrările de gaze ruseşti prin Ucraina sunt responsabile pentru mai puţin de 5% din consumul continentului. Cu toate acestea, pentru ţări precum Slovacia şi Austria, găsirea de noi furnizori ar putea însemna preţuri mai mari, un lucru pe care politicienii vor să îl evite. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More