Afaceri

Comisarul Vestager crede că a venit timpul ca UE să îşi revizuiască normele în domeniul concurenţei

Organismele de reglementare din Uniunea Europeană vor revizui regulile în domeniul concurenţei, vechi de două decenii, care determină dacă o companie are puterea de piaţă care îi permite să îşi înlăture rivalii sau să controleze preţurile, în ideea de a lua în calcul globalizarea şi digitalizarea, a declarat luni comisarul pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Acest anunţ vine ca o replică la criticile potrivit cărora legislaţia UE în domeniul concurenţei nu a reuşit să ţină pasul cu vremurile, într-un context în care organismele de reglementare trebuie să examineze fuziuni şi practici anticoncurenţiale care implică companii globale din domeniul online.

Modul în care organismele de reglementare definesc pieţele poate ajuta să măsoare puterea unei companii de a stabili preţurile în cazul unei fuziuni sau puterea de a-şi înlătura rivalii precum şi despăgubirile pe care le pot solicita de la aceste companii în cazul unor anchete. Actualele norme datează din anul 1997.

“Modificări precum globalizare sau digitalizarea înseamnă că multe pieţe funcţionează diferit faţă de modul în care funcţionau în urmă cu 22 de ani. Aşa că a venit timpul să revizuim modul de definire a pieţei. Vrem să fim siguri că direcţia pe care o dă este una corectă şi la zi şi, de asemenea, că stabileşte o abordare clară şi consecventă pentru cazurile de fuziuni şi anchete antitrust în diferite industrii, într-un mod care este uşor accesibil”, a spus Margrethe Vestager, la o conferinţă pe tema concurenţei.

Potrivit Reuters, revizuirea va viza amploarea geografică a pieţelor. De exemplu, producătorii de trenuri Siemens şi Alstom, a căror tentativă de fuziune a fost blocată de Vestager în luna februarie a acestui an, au susţinut că organismele de reglementare ar fi trebuit să ţină mai mult cont de ponderea rivalilor chinezi precum şi de piaţa mondială.

De asemenea, organismele de reglementare vor examina şi modul în care sunt definite pieţele din punct de vedere al produselor şi dacă este posibil pentru consumatori să treacă uşor de la un produs la altul, în special având în vedere că digitalizarea înseamnă că unele produse sunt gratuite în timp ce unii giganţi din domeniul tehnologiei sunt prezenţi în mai multe zone diferite.

“În aceste condiţii ar putea apărea situaţii în care vom fi nevoiţi să ne uităm la modul în care aceste ecosisteme pot menţine consumatorii captivi”, a spus Vestager.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

15 minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

18 minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

24 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

28 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

33 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

37 de minute ago

This website uses cookies.

Read More