International

Comisia Europeană a aprobat primul PNRR, cel al Portugaliei

Comisia Europeană a aprobat miercuri primul plan național de redresare și reziliență (PNRR), cel al Portugaliei, a anunțat Ursula von der Leyen. Tot Portugalia a fost și primul stat care, în aprilie, a transmis Bruxellesului programul său de reforme şi investiţii finanţate de fondul european de redresare post-pandemie ‘NextGenerationEU’, potrivit digi24.ro.

„Este primul plan de relansare naţional susţinut de Comisie, aici în Portugalia (…) Astăzi, Comisia Europeană a decis să dea undă verde planului de redresare şi rezilienţă al Portugaliei, în valoare de 16,6 miliarde de euro”, a declarat la Lisabona preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.

Din capitala Portugaliei, şefa Comisiei va pleca în cursul după-amiezii în cea a Spaniei, a doua cea mai mare beneficiară, după Italia, a planului european în valoare totală de 750 de miliarde de euro.

Majoritatea statelor UE au transmis Bruxelles-ului PNRR-urile, iar Ursula von der Leyen le va vizita succesiv. Ea va ajunge joi în Grecia şi Danemarca, apoi vineri în Luxemburg.

Preşedinta executivului comunitar călătoreşte cu ”certificatul sanitar” european pentru COVID-19, care oficial va intra în vigoare pe 1 iulie.

Din fondul ‘NextGenerationEU’, finanţat prin constituirea de datorie comună de către statele membre cu ajutorul unor credite contractate de Comisia Europeană pe pieţele financiare, statele membre vor accesa granturi şi împrumuturi pentru reforme şi investiţii cuprinse în planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ce trebuie să fie aprobate de executivul comunitar şi să cuprindă în principal investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital, pentru care trebuie alocate cel puţin 37% şi, respectiv, 20%, din sumele prevăzute în PNRR.

Comisia Europeană a realizat marţi pentru acest plan prima emisiune de datorie, în valoare de 20 de miliarde de euro, urmând ca până la sfârşitul anului să emită obligaţiuni pe termen lung de circa 100 de miliarde de euro.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

24 de minute ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

31 de minute ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

38 de minute ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

41 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More