International

Comisia Europeană ameninţă Serbia şi Kosovo cu ”consecinţe” dacă vor continua violenţele

Comisia Europeană a ameninţat sâmbătă cu măsuri punitive Serbia şi Kosovo dacă acestea nu iau măsuri care să prevină noi violenţe, după ce zeci de membri ai misiunii internaţionale de pace KFOR din Kosovo au fost răniţi în confruntările cu manifestanţii sârbi ce nu recunosc rezultatul alegerilor locale pe care sârbii din nordul Kosovo le-au boicotat, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

“Absenţa unei dezescaladări a tensiunilor va conduce la consecinţe negative”, a indicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o declaraţie transmisă de Comisia Europeană.

Acelaşi text îndeamnă la o restabilire a calmului în nordul Kosovo, unde manifestanţii sârbi au atacat săptămâna aceasta trupele KFOR cu pietre şi cockteiluri Molotov în timpul protestelor din satul Zvecan, în urma confruntărilor fiind răniţi peste 50 de protestatari sârbi şi 30 de soldaţi ungari şi italieni din contingentul KFOR.

În declaraţia emisă sâmbătă, Bruxellesul ameninţă de asemenea Belgradul şi Pristina cu “măsuri decisive”, fără a detalia. Dar astfel de măsuri ar putea consta, de exemplu, în reducerea asistenţei financiare pentru Serbia şi Kosovo, care ambele aspiră să adere la UE, sau diminuarea cooperării.

“Violenţa poate fi evitată şi trebuie evitată în viitor”, se mai arată în mesajul semnat de Borrell, care cere de asemenea ambelor părţi “să înceteze retorica divizatoare şi să se abţină de la alte acţiuni necoordonate”.

Sârbii, care sunt majoritari în nordul Kosovo, resping declaraţia de independenţă faţă de Serbia formulată de Kosovo în anul 2008 şi au refuzat să participe în aprilie la alegerile locale în urma cărora candidaţii albanezi au câştigat în patru municipalităţi. Din cauza boicotului sârb, prezenţa la urne a fost de doar 3,5%. Prin urmare, etnicii sârbi spun că nu vor accepta primari care nu-i reprezintă.

Articole recente

FMI vine la Bucureşti pentru consultările anuale cu România în baza Articolului IV

O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România,…

57 de minute ago

Grecia: Un fost broker de la Goldman Sachs ales la conducerea Syriza

Un fost broker de la Goldman Sachs, Stefanos Kasselakis, a fost ales duminică la preşedinţia…

2 ore ago

Zelenski la Ottawa: O invitaţie controversată pune guvernul canadian într-o situaţie incomodă

O asociaţie de apărare a comunităţii evreieşti din Canada pretinde scuze din partea autorităţilor de…

2 ore ago

Poziţia Beijingului în privinţa Ucrainei ”dăunează imaginii” Chinei, afirmă comisarul european pentru comerţ

Refuzul Beijingului de a condamna invazia rusă în Ucraina "dăunează imaginii" Chinei, a avertizat luni…

2 ore ago