Categories: Fără categorie

Comisia Europeană ar putea actualiza normele privind ajutoarele de stat pentru dezvoltarea reţelelor de comunicaţii în bandă largă

Comisia Europeană a lansat vineri o consultare prin care invită statele membre şi alte părţi interesate să îşi prezinte opiniile şi observaţiile cu privire la actualele norme ale UE privind ajutoarele de stat aplicabile sprijinului public pentru dezvoltarea reţelelor de comunicaţii în bandă largă, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Consultarea publică face parte dintr-o evaluare globală de către Comisie a normelor relevante, pentru a stabili dacă acestea sunt încă adecvate scopului lor sau dacă vor trebui actualizate în lumina recentelor evoluţii tehnologice şi ale pieţei. Toate părţile interesate pot participa la consultarea publică până la 5 ianuarie 2021.

Orientările privind ajutoarele de stat pentru reţelele de comunicaţii în bandă din 2013 le permit statelor membre să ofere sprijin pentru dezvoltarea reţelelor în bandă largă, sub rezerva anumitor condiţii. În special, acestea permit investiţii publice în cazul în care există o disfuncţionalitate a pieţei, iar aceste investiţii aduc o îmbunătăţire semnificativă a pieţei în ceea ce priveşte disponibilitatea serviciilor, capacitatea, vitezele şi concurenţa (schimbare semnificativă). Acest lucru garantează concentrarea intervenţiilor publice asupra unor domenii care, altfel, ar fi delăsate din cauza lipsei interesului comercial de a investi în ele, şi care sprijină tehnologiile de ultimă generaţie.

În acelaşi timp, orientările vizează şi protejarea investiţiilor private, prevăzând că nu se poate face nicio intervenţie publică acolo unde operatori privaţi au investit sau au planificat în mod credibil să investească şi promovând concurenţa loială prin intermediul unor proceduri de selecţie competitive, al neutralităţii tehnologice şi al unor cerinţe privind accesul liber, în beneficiul tuturor cetăţenilor şi al întreprinderilor europene.

În plus, Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA) scuteşte statele membre de obligaţia de a notifica măsurile de ajutor care sprijină dezvoltarea reţelelor de comunicaţii în bandă largă în zone în care nu există infrastructură din aceeaşi categorie sau dezvoltarea acesteia nu este planificată în mod credibil pentru viitorul apropiat, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii.

De la adoptarea, în 2013, a Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru reţelele de comunicaţii în bandă largă şi a normelor RGECA relevante, în 2014, tehnologiile de comunicaţii în bandă largă s-au îmbunătăţit în mod semnificativ, iar nevoile utilizatorilor au crescut, impunând o lăţime de bandă mai mare, precum şi o îmbunătăţire a reţelelor în ceea ce priveşte alţi parametri, precum timpul de aşteptare, disponibilitatea şi fiabilitatea.

Scopul consultării publice este de a stabili dacă orientările privind ajutoarele de stat pentru comunicaţiile în bandă largă şi dispoziţiile relevante din RGECA şi-au îndeplinit obiectivele, efectul pe care acestea l-au avut asupra pieţei şi a concurenţei şi dacă acestea trebuie actualizate în lumina recentelor evoluţii tehnologice şi de pe piaţă, precum şi a noilor obiective ale politicii digitale a UE. În cadrul consultării, Comisia urmăreşte să evalueze eficacitatea, eficienţa, coerenţa, relevanţa şi valoarea adăugată europeană a normelor existente, în conformitate cu cerinţele privind o mai bună legiferare.

Transformarea digitală a Europei depinde de reţelele de înaltă calitate, care sunt esenţiale pentru conectarea regiunilor din Uniunea Europeană şi care contribuie la o economie socială de piaţă mai competitivă şi mai durabilă. Consultarea publică îi va permite Comisiei să stabilească dacă normele existente privind ajutoarele de stat referitoare la sprijinul public pentru dezvoltarea reţelelor de comunicaţii în bandă largă sunt încă adecvate scopului lor şi pot face faţă provocărilor specifice viitorului digital al Europei, a declarat vicepreşedintele executiv Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenţei. 

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

19 minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

28 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

31 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

o oră ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More