Categories: Fără categorie

Comisia Europeană ar putea aproba în noiembrie, condiţionat, planurile de redresare ale Poloniei şi Ungariei (oficiali UE)

Comisia Europeană ar putea aproba în noiembrie planurile de redresare naţională ale Poloniei şi Ungariei, dar va stabili condiţii legate de respectarea statului de drept pentru accesarea fondurilor de care urmează să beneficieze de la UE cele două ţări în baza acestor planuri, au indicat vineri oficiali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

Planurile de redresare ale Poloniei, Ungariei şi ale celorlalte 25 de state membre ale Uniunii Europene fac parte din mecanismul blocului comunitar prevăzut cu 800 de miliarde de euro şi menit să relanseze economia Uniunii post-pandemie, prin granturi şi credite cu dobânzi mici. Dacă PNRR-urile lor vor fi aprobate, Polonia ar putea primi 23 de miliarde de euro sub formă de granturi şi 34 de miliarde sub formă de credite, iar Ungaria se poate aştepta la granturi de 7,2 miliarde de euro în următorii ani.

Dar, în timp ce planurile a 19 ţări membre au fost deja avizate şi s-au deblocat deja primele miliarde de euro ca prefinanţare, Varşovia şi Budapesta aşteaptă deja de câteva luni unda verde.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau reformele în justiţie, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement şi juridice declanşate împotriva lor de Comisia Europeană.

În martie, Polonia şi Ungaria au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu mecanismul european adoptat în decembrie anul trecut şi care condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea regulilor statului de drept, un verdict fiind aşteptat până la finele acestui an sau începutul celui viitor.

CE a indicat că aşteaptă verdictul înainte de a aplica legea, dar, sub presiunea Parlamentului European, care vrea implementarea ei cât mai curând posibil, executivul UE va face probabil primii paşi în cadrul acestui mecanism în următoarele săptămâni, au menţionat oficiali ai UE.

Accesul la miliardele de euro din fondurile de redresare ale UE este crucial pentru coaliţia eurosceptică aflată la guvernare în Polonia pentru a-şi consolida sprijinul în vederea alegerilor din 2023, precum şi pentru partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban, aflat la rândul său în faţa unei confruntări electorale în aprilie 2022.

Articole recente

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

11 minute ago

Prețurile petrolului cresc după ce atacurile din Ucraina au lovit instalațiile energetice rusești

Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…

20 de minute ago

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

46 de minute ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

o oră ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More