Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzComisia Europeană a atenţionat marţi guvernul din Ungaria, care a închis din nou frontierele ţării din cauza pandemiei, în legătură cu orice discriminare bazată pe naţionalitate şi a făcut apel la importanţa ‘integrităţii Spaţiului Schengen’, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a anunţat pe Twitter că a trimis o scrisoare în acest sens guvernului lui Viktor Orban.
Ungaria prevede excepţii de la interdicţia de acces pe teritoriul său în special pentru cetăţenii din celelalte state din Grupul de la Visegrad (Cehia, Slovacia şi Polonia), care pot furniza un test negativ de COVID-19 de mai puţin de cinci zile.
“Astăzi, (comisarul european pentru Afaceri Interne) Ylva Johansson şi cu mine am trimis o scrisoare guvernului ungar în care reamintim importanţa (păstrării) integrităţii Spaţiului Schengen şi aplicării de măsuri la frontiere în mod nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii şi rezidenţii din UE”, a scris pe Twitter comisarul belgian.
“Orice măsură care nu va respecta aceste principii fundamentale ale dreptului european va trebui, bineînţeles, retrasă imediat”, a adăugat el. Comisarii ar urma să discute cu autorităţile ungare pentru a obţine “mai multe informaţii”.
“Nu este posibil să existe o discriminare pe bază de naţionalitate între cetăţenii europeni”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, în timpul conferinţei de presă zilnice.
În contextul restricţiilor de mişcare adoptate dispersat de către statele membre în încercarea de a limita răspândirea pandemiei, Comisia promite de asemenea o mai bună coordonare între cele 27 de ţări din UE şi o armonizare a criteriilor pentru definirea zonelor de risc.
Executivul european a prezentat propuneri în acest sens, iar cele mai importante dintre ele au fost reluate de preşedinţia germană a UE într-un document care urmează să le fie înaintat miercuri ambasadorilor celor 27 de state membre.
Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…
Mircea Mihăilescu rămâne Președinte de onoare „Obiectivul nostru este creșterea sustenabilă, iar prioritatea este execuția…
Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…
Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…
aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…
This website uses cookies.
Read More