Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzComisia Europeană vrea să deţină atribuţii suplimentare pentru a penaliza marile companii din domeniul tehnologiei, a anunţat duminică publicaţia britanică Financial Times (FT), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Planul propus include forţarea giganţilor din domeniul tehnologiei să scindeze sau să vândă unele din operaţiunilor lor europene dacă se consideră că dominaţia lor pe piaţă ameninţă interesele clienţilor şi a rivalilor mai mici, susţine FT.
Executivul comunitar ar urma să propună noi reglementări până la finalul anului, numite “Actul privind serviciile digitale”, care va spori responsabilităţile social media şi obligaţiile faţă de conţinutul de pe platformele lor.
Propunerile, are vor fi folosite doar în condiţii extreme, includ şi capacitatea de a exclude integral mari companii din domeniul tehnologiei de pe piaţa unică, a delarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, într-un interviu acordat FT.
De asemenea, autorităţile de la Bruxelles iau în considerare un sistem de evaluare care va permite publicului şi acţionarilor să evalueze comportamentul companiei în domenii ca respectarea obligaţiilor fiscale şi viteza cu care retrag conţinutul ilegal, susţine FT.
Activităţile prin care astfel de companii împiedică clienţii să treacă la alte platforme sau forţează clienţii să utilizeze doar un serviciu ar putea duce la sancţiuni mai dure din partea organismelor de reglementare, a explicat Breton.
Şi Cecilio Madero Villarejo, adjunctul directorului general al departamentului de concurenţă de la Comisia Europeană, avertiza recent că organismele UE de reglementare antitrust iau în considerare reglementări mai dure faţă de giganţii din domeniul tehnologiei, forţându-i să facă mai mult pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile.
O astfel de decizie ar putea afecta Facebook, Amazon, Apple şi Google. Cele patru companii se află sub analiza organismelor de reglementare antitrust din Uniunea Europeană, după ce rivalele lor s-au plâns că sunt excluse de pe pieţele cheie. În mod tradiţional, Comisia Europeană ordonă companiilor stoparea practicilor anticoncurenţiale.
Aceasta, însă, ar putea să nu fie suficient, în special pe pieţele digitale, a explicat Cecilio Madero Villarejo.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More