Burse/Investitii

Comisia Europeană cere României să coopereze în legătură cu transparenţa fiscală a veniturilor realizate prin platforme digitale

Comisia Europeană a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere României, Germaniei, Ungariei şi Poloniei, pentru că nu au transmis în timp util informaţii cu privire la veniturile realizate de persoane fizice şi de întreprinderi prin utilizarea platformelor online, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Directiva (UE) 2021/514 din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (DAC7) a introdus, începând cu 1 ianuarie 2023, noi norme privind transparenţa fiscală pentru tranzacţiile efectuate pe platformele digitale. Obiectivul este de a identifica mai bine situaţiile în care trebuie plătite impozite.

Raportarea ar trebui să se desfăşoare în două etape. În prima etapă, platformele online aveau obligaţia de a colecta informaţii cu privire la veniturile obţinute de persoane fizice şi de întreprinderi pe tot parcursul anului 2023 şi de a le raporta statului membru al platformei. Ulterior, statele membre aveau obligaţia de a transmite informaţiile respective până la 29 februarie 2024.

Raportarea şi transmiterea informaţiilor în timp util sunt esenţiale pentru asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile în Uniune şi pentru buna funcţionare a DAC7 în toate statele membre. Germania, Ungaria, Polonia şi România nu şi-au îndeplinit obligaţia de a comunica informaţiile necesare autorităţilor fiscale din alte state membre, împiedicându-le astfel pe acestea să pună în aplicare legislaţia fiscală locală. În consecinţă, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere Germaniei, Ungariei, Poloniei şi României, care au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate de Comisie.

Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător din partea statelor membre, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

View Comments

  • grija asta ii freacă pe ei, sa fie atenți la veniturile ursulei von der pfizer. acolo sunt bani mulți.

Articole recente

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

1 minut ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

16 minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

22 de minute ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

57 de minute ago

Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, iar perspectiva rămâne negativă

Agenţia de rating Moody's a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă, potrivit…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More