Categories: Fără categorie

Comisia Europeană cere României şi Spaniei să-şi protejeze reţelele Natura 2000

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României şi Spaniei scrisori de notificare în care le solicită să ia măsuri pentru a proteja şi gestiona reţelele Natura 2000 şi, prin urmare, să-şi respecte obligaţiile conform Directivei Habitate (Directiva 92/43/EEC a Consiliului), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Conform Directivei, statelor membre li se solicită să propună situri de importanţă comunitară (SCI) care sunt apoi adăugate listelor biogeografice ale UE. În şase ani de la anunţarea propunerilor, statele membre trebuie să stabilească obiective de conservare şi măsuri pentru a menţine sau restabili speciile protejate şi habitatele într-o stare de conservare favorabilă, desemnând siturile de importanţă comunitară ca zone speciale de conservare (SAC).

Acestea sunt cerinţele cheie pentru a proteja biodiversitate în întreaga UE. Până acum România nu a desemnat zone speciale de conservare şi, în mod persistent şi general, a eşuat în stabilirea unor obiective de conservare detaliate locale specifice.

În cazul Spaniei, Comisia Europeană cere ţării să finalizeze desemnarea zonelor speciale de conservare a tuturor siturilor de importanţă comunitară din regiunile mediterană, alpină şi atlantică, şi să adopte obiective de conservare detaliate locale specifice şi măsuri pentru aceste zone speciale de conservare.

Termenul limită pentru finalizarea măsurilor pentru cele 1.278 de situri din regiunile mediterană, alpină şi atlantică a expirat de mult. Prin urmare, Comisia Europeană a emis în 2015 o scrisoare de punere în întârziere. Până acum, Spania încă nu a reuşit să desemneze 345 de situri ca zone speciale de conservare mai mult de un sfert din cele 1.278 de situri de interes comunitar.

În plus, Executivul comunitar consideră că la nivel central şi regional în Spania nu s-a reuşit stabilirea unor obiective de conservare suficient de detaliate şi cuantificate, precum şi măsurile necesare pentru conservare.

Prin urmare, Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i trei luni pentru a remedia situaţia, şi să trimită Spaniei o scrisoare suplimentară de punere în întârziere, care are de asemenea trei luni la dispoziţie pentru a remedia problema. În caz contrar, CE va trimite un aviz motivat, potrivit Agerpres.

View Comments

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

31 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

48 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

50 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More