International

Comisia Europeană consideră modificările din sistemul judiciar polonez insuficiente pentru eliminarea sancţiunilor financiare

Noua lege prin care se elimină camera disciplinară pentru judecători a Curţii Supreme a Poloniei este insuficientă pentru eliminarea sancţiunilor financiare impuse Varşoviei de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), a declarat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă legea poloneză intrată în vigoare vinerea trecută va determina Comisia să ceară CJUE încetarea amenzii zilnice de un milion de euro impuse Poloniei, Christian Wigand a răspuns că “procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (infringement – n. red.) despre care vorbim nu priveşte doar camera disciplinară; Comisia a contestat şi alte dispoziţii introduse prin lege în sistemul judiciar începând din decembrie 2019”.

Din 3 noiembrie 2021, suma totală a sancţiunilor europene împotriva Poloniei se ridică la 250 de milioane de euro, reaminteşte AFP.

Penalizarea financiară a fost adoptată pentru a constrânge guvernul de la Varşovia să se conformeze unei decizii a CJUE prin care se cerea o reacţie la preocupările Bruxellesului privind sistemul judiciar polonez.

Mai mult, Comnisia Europeană a arătat în repetate rânduri că Polonia nu va putea primi fonduri de 35,4 miliarde de euro, din care 23,9 miliarde nerambursabile, din planul de relansare economică după epidemia de coronavirus, decât dacă va implementa reformele solicitate pentru independenţa justiţiei.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat Poloniei trei condiţii pentru eliminarea sancţiunilor: înlocuirea camerei disciplinare a Curţii Supreme cu o instanţă independentă şi imparţială, reformarea regimului disciplinar al magistraţilor, inclusiv prin anularea sancţiunilor disciplinare “controversate”, şi posibilitatea ca judecătorii sancţionaţi să beneficieze de reexaminarea dosarelor lor în cadrul noilor reglementări.

Articole recente

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în…

o oră ago

Ministrul Radu Miruță a demis 21 de administratori speciali, de la 21 de societăți ale statului român

Ministrul Economiei Radu Miruță a anunțat că a demis 21 de administratori speciali ai companiilor…

2 ore ago

România, prima în UE la inflația medie anuală pe 2024

de Dan Pălăngean România a înregistrat în 2024 cea mai mare inflație MEDIE anuală dintre…

2 ore ago

MAGNOR își dublează cifra de afaceri și realizează profituri de aproape trei ori mai mari în primul semestru din 2025

În prima jumătate a anului, cifra de afaceri a MAGNOR, companie românească specializată în tranzacționarea…

2 ore ago

SUA: Harris îşi reglează conturile cu Biden şi consilierii acestuia

Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…

3 ore ago

Nicuşor Dan: Nu sunt deloc mulţumit de situaţia din educaţie; vom evalua cu cifrele pe masă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More