International

Comisia Europeană: Impunerea sancţiunilor petroliere contra Rusiei se va face după o perioadă de tranziţie

Sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Acest calendar va fi stabilit imediat ce vor fi adoptate oficial sancţiunile, ambasadorii statelor membre UE având ca obiectiv adoptarea în această săptămână, după ce liderii blocului comunitar au fost în principiu de acord cu sancţiunile, la reuniunea de luni.

Liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru intervenţia sa în Ucraina.

Summitul de două zile care se desfăşoară la Bruxelles urmează să abordeze marţi consecinţele crizei alimentare provocate de război şi transformarea energetică necesară care să permită ţărilor europene să se descurce fără gazul importat din Rusia.Sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.

Acest calendar va fi stabilit imediat ce vor fi adoptate oficial sancţiunile, ambasadorii statelor membre UE având ca obiectiv adoptarea în această săptămână, după ce liderii blocului comunitar au fost în principiu de acord cu sancţiunile, la reuniunea de luni.

Liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru intervenţia sa în Ucraina.

Summitul de două zile care se desfăşoară la Bruxelles urmează să abordeze marţi consecinţele crizei alimentare provocate de război şi transformarea energetică necesară care să permită ţărilor europene să se descurce fără gazul importat din Rusia.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

9 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

10 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More